Constanta: Pensionarii și turiștii străini preferă bazele de tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe unități de cazare se vor deschide de luna viitoare când vremea se va mai încălzi

Turismul balnear se va menţine şi anul acesta la cote ridicate. Specialiştii mizează pe faptul că preţurile şi condiţiile oferite sunt un atu în faţa concurenţei. „Noi suntem singura unitate de pe litoral acreditată internaţional. Avem aceleaşi condiţii pe care turistul le poate întâlni şi în Franţa sau Spania. În ultimii ani am derulat mai multe proiecte de modernizare care au vizat atât bazele de tratament cât şi echipamentele şi zonele de cazare“, a declarat Septimiu Bourceanu, managerul Sanatoriului Balnear de Recuperare de la Techirghiol. Anul trecut, au venit turişti din Olanda, Israel, Germania, dar baza de tratament a intrat și în atenția turiștilor din America, China şi chiar din Thailanda.

Nivel constant de turişti

Turismul balnear se adresează în mod special persoanelor cu probleme de sănătate. Astfel, cea mai mare parte din turişti vin prin sistemul de asigurări de sănătate. „Până în prezent am avut un aflux constant de persoane şi nu cred că anul acesta va fi ceva diferit. Din data de 22 aprilie vom da drumul la programe, iar pe data de 9 mai avem deja anunţaţi un grup de turişti din Germania pe care îi vom caza la hotelul Hora“, a declarat directorul general al THR Marea Neagră, Linica Stan. Hotelurile Sirena şi Balada se vor deschide de pe data de 28 mai, iar din primele estimări se pare că tratamentul balnear, pentru şapte zile, va costa între 210 şi 300 de lei, în funcţie de opţiunile alese.
La Hotelul President, din Mangalia, ofertele sunt valabile până la sfârşitul acestei luni. Un sejur de şapte zile, care cuprinde cazare şi tratament la Sanatoriul Balnear Mangalia, costă 1.090 lei.

Relaxare la Saturn

Pregătirile erau în toi la hotelul Balada din stațiunea Saturn. Pereții sunt încă reci după temperaturile scăzute de pe timpul iernii, iar unitatea nu are sistem de încălzire. Dispune de aer condiționat, dar și așa nu s-ar putea sta în camere mai devreme de luna mai. A fost renovat în anul 2003, iar în fiecare primăvară se face curățenie. Este preferat de pensionarii care vin la tratament prin Casa de Pensii deși de partea cealaltă hotelul nu câștigă foarte mult. Vârstnicii pot sta și 18 zile la un hotel de trei stele unde pentru 300 de lei primesc masă și cazare. În spatele hotelului este și o piscină și chiar dacă, inițial este „bătaie“ pe camerele care dau spre ea, turiștii regretă apoi pentru că pe timpul verii este multă zarvă. Uneori și localnicii din Mangalia mai vin aici, la plajă, la piscină, iar anul trecut prețurile au fost de 15 de lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite