Constanta: Pensionarii au ieșit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârstnicii vor o nouă lege a pensiilor și se plâng de creșterea prețurilor

Aproape o sută de bătrâni s-au adunat, joi, în fața Prefecturii Constanța ca să protesteze față de nerespectarea legii de majorare a punctului de pensie. Președintele Sindicatului Liber al Pensionarilor – filiala Constanța, Ioan Toma a declarat că valoarea punctului de pensie urma, prin lege, să fie de la 1 ianuarie 2009, de 45% din salariul mediu brut. Pensionarii mai au și alte revendicări pentru acordarea sporurilor la gradele 1 și 2 de muncă, o nouă lege a pensiiilor care să prevadă o metodologie unică de calcul și să elimine inechitățile.

Le-a rămas doar credința


Pensionarii care au pichetat Prefectura Constanța mai cer plata tichetelor de călătorie neutilizate și gratuitate pe transport pentru pensionarii care au peste 70 de ani. Ei au înaintat un memoriu reprezentantului Guvernului în teritoriu.  „Pensionarul trebuie să fie optimist, nu prea avem încredere că vom fi luați în seamă. Unii spun că suntem neputincioși, dar noi avem credință că Dumnezeu nu ne va lăsa“, a spus liderul de sindicat, Ioan Toma.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite