Constanta: Ofertă pentru viitorii studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile constănţene au început deja campania de atragere a viitorilor studenţi

Până pe 20 mai Universitatea Maritimă din Constanţa organizează 20 de cursuri de pregătire pentru tinerii care au decis să susţină examenul de admitere la această instituţie. Programul de pregătire la matematică reprezintă de fapt un studiu aprofundat, sistematic al temelor incluse în programele analitice pentru licee la disciplinele Algebră şi Analiză matematică. Studiul se realizează prin şedinţe a câte 120 de minute, în cadrul cărora se vor rezolva exerciţii şi probleme selectate din culegere. Aceste şedinţe nu sunt gratis. Instituţia percepe pentru fiecare curs suma de 25 de lei.
 
Frecvenţă obligatorie

Tinerii pretendenţi la concursul de admitere din vară sunt obligaţi să participe la cel puţin zece şedinţe. „Contravaloarea orelor de pregătire la matematică se va constitui în cota parte din prima rată a taxei de şcolarizare“, a declarat secretarul ştiinţific al Universităţii, conf. univ. dr. ing. Violeta Ciucur. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative  din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa organizează cursuri gratuite de pregătire la disciplinele: filosofie, limba română, economie, istorie, sociologie şi logică, pentru concursul de  admitere la Drept. Perioada de desfăşurare a acestor cursuri este 14 martie - 7 iulie.

Cursuri de drept

De asemenea, sunt organizate cursuri postuniversitare de perfecţionare în domeniul ştiinţelor juridice. Cursurile de perfecţionare se desfăşoară săptămânal, în zilele de vineri şi sâmbătă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite