Constanţa: Mircea Vrăjitoru, adolescentul care stăpâneşte motoarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între două antrenamente pentru Campionatul SBK ce se va desfăşura duminica aceasta, la Monza, în Italia, Mircea Vrăjitoru ne-a spus povestea lui.

 
 „Eu pot să fac tot ce-mi doresc“, susţine Mircea Vrăjitoru, un tânăr bucureştean în vârstă de 17 ani. O spune ferm pentru că, la vârsta la care alţi copii nu visează decât la următoarea petrecere, el stăpâneşte motocicletele cu dexteritatea unui biker cu experienţă. Pentru că asta este, în condiţiile în care de la vârstă fragedă tot merge pe două roţi.

„Nu ştiu sigur când m-am urcat prima dată pe o motocicletă. Cred că eram foarte mic, cam de 2-3 anişori. Tata a fost cel care m-a plimbat, probabil că atunci m-am molipsit“, povesteşte Mircea. Primele amintiri le are cam tot de pe atunci.
„Prima dată când am mers în adevăratul sens al cuvântului pe o motocicletă, şi-mi aduc aminte de asta, a fost când aveam vreo 4 ani. Ştiu că m-am simţit fericit. Şi de atunci senzaţia persistă“, explică bikerul. Pasiunea i-au insuflat-o părinţii. Ambii sunt motociclişti cu state vechi, instructori pe două roţi, tatăl concurând de altfel şi acum. „Părinţii
mi-au insuflat dragostea faţă de motociclism. Ca mezin în familie (n.r. are un frate mai mare - Bogdan, pilot de motoare şi campion, la rândul lui), pot să spun că sunt cel mai avantajat. Toate sunt cum ar trebui să fie“, explică Mircea.

Nu renunţă în ruptul capului

„Motociclismul, pentru mine, este ceva la care nu vreau să renunţ în ruptul capului. Idolul meu este Dani Pedrosa“, povesteşte campionul.

Pentru „marea dragoste“ face şi sacrificii. La vârsta la care alţi tineri se gândesc doar la distracţie, Mircea se antrenează două-trei ore în fiecare zi. Vrea performanţă, aşa că plăteşte preţul. Cu toate acestea, în puţinele ore libere pe care le are, reuşeşte să facă şi altceva în afară de motociclism. „Îmi place mult să merg cu bicicleta şi cred că aş practica lejer şi atletismul“, mărturiseşte adolescentul. 
Este tânăr, are vise mari, pe care le drămuieşte în etape: „Întâi aş vrea să ies campion european la Superstock 600. Cred că într-un an-doi o să reuşesc. Peste câţiva ani, voi ajunge la Superbike, în Campionatul Mondial“.
Dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar merge exact pe acelaşi drum, dar, dacă n-ar exista motociclismul tot pe două roţi se vede. „Probabil că aş fi făcut ciclism. Tot două roţi (n.r. râde). Când ies cu prietenii discutăm despre motociclism şi fete - evident, depinde unde ne aflăm“, declară Mircea.
Motocicleta sa este pregătită de un francez, Andre Lussiana, „care e foarte bun“. În ce priveşte marca, ar vrea să „încalece“ o Yamaha R1 2009 pentru că „este cea mai bună. Noua tehnologie dezvoltată de cei de la Yamaha este cu adevărat ce trebuie“. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite