Constanţa: Femeia care vindecă sufletele bolnavilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A lucrat ani la rând în centre pentru copii, iar acum conduce o unitate de îngrijiri paliative. Alină suferinţa bolnavilor de cancer cu metastaze.

Sanda Iordache a terminat Psihologia în ’78. Nu era o facultate la modă, aşa cum este în prezent, dar i-a plăcut. A descoperit-o în manualele surorii mai mari, iar de atunci şi-a dat seama că menirea ei este aceea de a cunoaşte oamenii şi de a-i ajuta.
„Mi-ar fi plăcut, poate, şi Medicina, dar este mult prea exactă pentru mine. Eu am avut întotdeauna înclinaţie spre ştiinţele umaniste“, povesteşte Sanda Iordache.
Din ‘78 şi până în ‘82 a lucrat la o şcoală specială din Alexandria. S-a întors, apoi, la Constanţa, dar nu şi-a găsit un post de psiholog, aşa că a lucrat ca muncitor necalificat la CFR. „În ‘84 am găsit un post la leagănul pentru copii din Năvodari, ca psiholog. Acolo am stat până în 1996“, povesteşte psihologul.

Integra copiii în familii

În 1996 a început să lucreze la centrul pentru copii dr. Caius Mihăilă, care îşi propunea să prevină abandonul micuţilor. Copiii au fost daţi familiilor adoptive. Centrul şi-a atins obiectivul. „În trei – patru ani, au trecut pe acolo aproape 400 de copii mici. Peste 97% dintre aceştia au plecat într-o familie“, povesteşte Sanda Iordache.
După desfiinţarea centrului Caius Mihăilă, a început să lucreze la fundaţia Ajutaţi Copiii Români, care a devenit mai târziu Centrul de îngrijiri paliative Casa Soarelui.

Sprijin pentru pacienţi

Acum, alină suferinţa bolnavilor de cancer, discută cu ei şi le află ofurile. Este confidentul lor. Ştie cum să le înţeleagă trăirile. „Noi facem totul ca să înfrângem durerea fizică, dar şi psihică“.
Fiecare bolnav are o poveste de viaţă, vrea să ştie cât mai are de trăit. „Problema comunicării este foarte delicată, pentru că multe familii construiesc «conspiraţia tăcerii», iar bolnavii n-au cu cine să discute. Am avut o femeie în centru care mă întreba dacă mai are de trăit până în primăvară, pentru că vroia să-şi vadă nepoata mireasă. Ceea ce oamenii nu ştiu este că boala asta e foarte imprevizibilă. Nu există pronosticuri corecte“, spune Sanda Iordache. 
E o femeie puternică. De-a lungul timpului, s-a încărcat cu atâtea drame, dar a învăţat să ia viaţa în piept. Nu-i e frică de moarte, deşi a fost, de multe ori, martorul ei. „E doar un moment din viaţă“, spune psihologul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite