Constanţa: Doi morţi în urma unui accident la Moşneni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentele rutiere s-au ţinut lanţ de 1 Mai. Zeci de persoane au ajuns pe patul de spital, iar doi tineri şi-au pierdut viaţa într-un incident stupid.


Poliţiştii constănţeni spun că cel mai grav accident a avut loc în localitatea Moşneni. Un şofer neatent a pierdut controlul volanului, a intrat într-un parapet de pe marginea drumului, iar apoi maşina a fost proiectată într-un canal de irigaţie. În urma impactului violent, cei doi pasageri aflaţi pe bancheta din spate a maşinii, Constantin Iordache şi Iulian Stoica, au decedat. Cu toate că un echipaj SMURD a ajuns imediat la faţa locului, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa. Oamenii legii încearcă acum să afle împrejurările în care a avut loc accidentul. Şoferul a scăpat doar cu câteva zgârieturi, dar se va alege cu dosar penal pentru omor din culpă.

Trafic blocat

Tot ieri, traficul rutier pe DN39, Constanţa - Mangalia, a fost blocat în ambele sensuri între staţiunile Vama Veche şi 2 Mai, din cauza unui accident în care au fost rănite nouă persoane.

În municipiul Constanţa, oamenii legii spun că în doar câteva ore au avut loc zeci de tamponări şi accidente pe fondul vitezei excesive, neatenţiei la volan şi a neacordării de prioritate. Peste 15 persoane au ajuns în urgenţa spitalului pentru a primi îngrijiri medicale. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite