Constanta: Distracţie pe gheaţă şi pe timpul verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Distracţie pe gheaţă şi pe timpul verii
Constanta: Distracţie pe gheaţă şi pe timpul verii

Patinoarul situat la graniţa cu staţiunea Saturn este noua destinaţie de agrement din sudul litoralului. El acoperă o suprafaţă de 750 mp, din care 100 mp este destinată copiilor, restul fiind rezervat pentru cei mari.

„Obiectivul este destinat tuturor persoanelor cu vârste cuprinse între 2 şi 90 de ani. În spaţiul destinat copiilor de până la 7 ani pot patina în acelaşi timp 30 de micuţi, în timp ce spaţiul de 650 mp suportă prezenţa a peste 100 persoane“, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Mangalia, Magda Colesniuc.

Costurile proiectului au fost suportate în întregime de firma Selena Prod Serv şi ating suma de 200.000 de euro. Împătimiţii sportului au putut încălţa şi încerca de curând patinele pe noul strat de gheaţă.

Noutatea o reprezintă suprafaţa de alunecare, care este din material plastic, adusă din America. Acesta permite proprietarilor să ţină patinoarul deschis şi pe timpul verii.

Patinoarul, acoperit cu prelată

Cei care nu au propriile patine le pot închiria de la patinoar. Pentru o oră doritorii vor plăti 10 lei, la care se adaugă încă 10 lei intrarea. Mai mult, în curând, patinoarul va fi acoperit cu o prelată pentru zilele în care vremea este ploioasă, după cum a declarat la inaugurare investitorul Sorin Calenic.

Disponibil şi pentru turişti

La inaugurarea patinoarului a participat şi primarul oraşului Mihai Claudiu Tusac. „Sunt convins că investiţia se va dovedi rentabilă pentru dumneavoastră şi deosebit de atractivă pentru turişti, dar şi pentru localnici. Mangalia are nevoie de astfel de locuri unde tinerii să poată practica un sport sănătos, să poată lega prietenii şi să socializeze“, a declarat Tusac.

Patinoarul este la ora actuală singura alternativă de distracţie pentru turiştii care vin în zona de sud a litoralului românesc în perioada sezonului estival, atunci când vremea este urâtă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite