Constanţa: David Coulthard a făcut senzaţie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicecampionul de la McLaren a oferit un spectacol impresionant în ciuda ploii care a căzut toată ziua.


Câteva mii de persoane au fost prezente sâmbătă după amiază în staţiunea Mamaia pentru a-l vedea în carne şi oase pe fostul pilot de Formula 1, David Coulthard. Cu toate că vremea nu a ţinut cu organizatorii, ploaia dând peste cap unele etape ale programului, vicecampionul de Formula 1 a dat un spectacol pe cinste.

Atât curioşii, cât şi pasionaţii acestui sport au putut observa, de la doar câţiva metri, performanţele monopostului capabil să atingă viteza maximă de peste 300 de kilometri pe oră, în puţin peste zece secunde. Demonstraţia a cuprins două etape a câte 20 de minute fiecare.

Maşina la volanul căreia s-a aflat David Coulthard este un RB1 cu un motor de 3 litri care dezvoltă peste 900 de cai putere. Cu toate că zgomotul este direct proporţional cu puterea pe care o poate dezvolta acest motor, copiii au fost cei mai înfocaţi spectatori. La finalul celei de-a doua etape, David Coulthard a făcut un tur de pistă arborând în cockpit drapelul României. Mai mult, pentru a fi mai aproape de spectatori, pilotul a mai dat un tur de „pistă“, de această dată pe geamul „Safety Car“-ului.  

Bolid de 50 de milioane de euro

Managerul echipei, Tony Burrows, a declarat în timpul conferinţei de presă ţinută cu o zi înainte de spectacol că o asemenea maşină poate costa până la 50 de milioane de euro. David Coulthard, în vârstă de 38 de ani, a câştigat 13 curse F1 şi a ajuns pe 61 de podiumuri, cel mai recent fiind în 2006, la Monaco, când a terminat pe locul al treilea. Mai mult, el este pe locul patru în istoria GP după Senna, Prost şi Schumacher.

Parcări insuficiente

Ca şi cum ploaia nu a fost îndeajuns, turiştii şi constănţenii care au venit să îl vadă pe David Coulthard au trebuit să dea un adevărat test de răbdare pentru a putea găsi un loc de parcare. Cei mai fericiţi au fost şoferii care au găsit un loc la doar câteva sute de metri de pista amenajată. Efortul însă a meritat. A fost pentru prima dată când un monopost funcţionabil de Formula 1 a rulat în România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite