Constanta: Alexandru Neagu îşi ţine în vitrină zecile de medalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A câştigat concursuri naţionale şi internaţionale la karate şi kung-fu, iar premiile îl fac să fie mândru de sportul pe care îl practică atât cu mintea, cât şi cu trupul.

Chiar dacă are 18 ani este încă un copil, iar anii cei mai frumoşi şi i-a petrecut la antrenamente şi s-a ambiţionat să fie cel mai bun. Totul a plecat de la o joacă, iar timpul i-a adus premii multe la un sport despre care în România se vorbeşte mai puţin, atunci când nu este vorba de fotbal.

Părea o joacă

„La vârsta de şapte ani am început să fac pentru prima dată karate. A venit naşul meu în vizită acasă la noi şi mi-a povestit că face karate. L-am întrebat mai multe şi acest lucru m-a ambiţionat“. S-a înscris la cursuri şi s-a dovedit că este făcut pentru aşa ceva. După doar doi ani de antrenamente a luat primele premii. „La primul meu concurs am luat direct locul I. Am fost bucuros şi nu mai ştiu, dar de atunci au fost multe concursuri. Am avansat tot mai mult şi am ajuns la centura neagră acum vreo trei ani şi jumătate“, îşi aminteşte Alexandru.

Numele celor cu care a concurat nu le-a reţinut şi mai puţin important a fost ţara din care aceştia provin. Pentru el important a fost să câştige. De doi ani s-a apucat de kung-fu, un joc ceva mai dur la care prima dată nu a făcut faţă. „Iniţial am pierdut. Nu prea ştiam cum e, dar apoi am început să iau primele locuri. M-am încăpăţînat şi am reuşit“, mărturiseşte sportivul.

Luptă pe saltea

A doua etapă de antrenament s-a dovedit ceva mai dificilă, dar dacă la karate nu ai voie să loveşti, la kung-fu confruntarea este ceva mai dură. Vrea să ajungă până la faza „santa“ când se poate da în adersar, dar pentru asta a aşteptat să devină major pentru a cere acceptul antrenorului Florin Iordănoaie care îl învaţă să se lupte de 11 ani. Este cel care l-a ajutat să meargă la concursuri din Ungaria, Portugalia, Iugoslavia şi Bulgaria.

Luna trecută s-a calificat pentru Sofia şi aşteaptă următoarea competiţie. Tânărul karatist trebuie însă să mai ajungă şi pe la ore şi să se împartă aşa încât să ajungă şi la cele cinci antrenamente pe care le are săptămânal. Recunoaşte că a devenit mai delăsător la şcoală şi spune asta cu părere de rău. Timpul este însă parcă prea scurt.

Antrenorul îl sprijină financiar

Cu ce a învăţat în ring, Alexandru nu se dă în stambă pe stradă. Aşa a fost instruit. „Normal că nu ne lasă să ne batem pe stradă. Dacă mă supără cineva, mă întorc şi plec“, spune tânărul karatist. „Am mai fost nevoit să fac mişcări de luptă, dar la mici conflicte, nu am ajuns să mă bat pe stradă“, mai povesteşte sportivul. Tot antrenorul este cel care îl sprijină financiar pentru deplasări la competiţiile de peste graniţă. Alexandru se uită cu admiraţie la „bătăile“ lui Bruce Lee şi Chuck Norris şi indiferent de naţionalitatea adverasului, important pentru el este să câştige.

Nu are nevoie de un regim alimentar riguros, dar se fereşte de tot ceea ce este dăunător, alcoolul şi tutunul. Nu ştie până unde va ajunge în cariera sportivă, dar poate spera să facă din asta o meserie, dacă se va ţine şi pe viitor de antrenamente. Părinţii îl sprijină şi chiar s-au obişnuit prea mult cu ideea că fiul lor este un pasionat arte marţiale şi aşteaptă de la el să câştige numai primele locuri.

Întrebări şi răspunsuri

Ce sporturi te mai atrag?


A.N.: Mă uit şi mi-ar plăcea să practic luptele de tip K1 şi Local Kombat. Cândva mi-a plăcut şi fotbalul şi m-am simţit atras de acest sport, dar mai mult când eram mai mic. Acum dacă am început cu karate, cu asta termin.

Le arăţi prietenilor figurile pe care le ştii?

A.N.: Mă mai întreabă şi le arăt câte o mişcare, dar mulţi ştiu că practic acest sport şi cei mai mulţi au văzut cele aproape 70 de medalii pe care le am puse frumos în vitrină.

ce-i place

„Grea întrebare“ - stă câteva secunde să se gândească. „Să mă relaxez, să mă plimb în aer liber, prin parcuri. Îmi place să ies cu prietenii şi apoi bineînţeles trebuie să ajungem acasă“, mărturiseşte Alexandru. Ori de câte ori are ocazia se uită la filme de acţiune, iar preferatele lui sunt cele cu lupte.

ce nu-i place

„În primul rând nu îmi plac ţigările şi alcoolul, mai ales pentru un sportiv nu fac bine la sănătate, dar e valabil şi pentru ceilalţi“, spune Alexandru. Şi despre oameni are ceva de spus la acest capitol, dar ştie că indiferent dacă e bun sau rău, fiecare trăieşte cum s-a învăţat şi nu poţi să dai pe cineva la o parte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite