Constanta: Accident rutier grav, în zona Hârşova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din primele informaţii, în urma unei coliziuni frontale dintre două maşini, patru persoane şi-ar fi pierdut viaţa, iar două au fost rănite.

Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică după-amiaza, în zona localităţii constănţene Hârşova.
Poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa spun că din primele informaţii, patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei coliziuni frontale dintre un BMW şi un Cielo.

Din cauze deocamdată necunoscute, una dintre maşini a intrat pe contrasens şi a lovit cel de-al doilea autoturism care circula regulamentar. Trei persoane din prima maşină şi o alta din cea de-a doua au murit, spun poliţiştii care urmează să facă cercetări la faţa locului.

În zonă a fost trimisă şi o autospecială de descarcerare de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea pentru a interveni la scoaterea victimelor. Alte două persoane au fost rănite în urma impactului şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Vom reveni cu amănunte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite