Conservele ucigaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un caz de botulism confirmat la Bistriţa-Năsăud a paralizat comerţul cu ton conservat, importat din Thailanda Câteva mii de conserve de ton mărunţit în ulei, importate din Thailanda,

Un caz de botulism confirmat la Bistriţa-Năsăud a paralizat comerţul cu ton conservat, importat din Thailanda

Câteva mii de conserve de ton mărunţit în ulei, importate din Thailanda, au fost retrase ieri de la vânzare din judeţele Dolj, Alba, Suceava, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, după ce un bărbat din Bistriţa a fost diagnosticat cu botulism.

Institutul Cantacuzino a confirmat ieri diagnosticul de botulism pentru un bărbat de 38 de ani din Bistriţa-Năsăud. El a ajuns la spital la câteva zile după ce a consumat la serviciu o conservă de ton mărunţit în ulei. Deşi îmbolnăvirea bărbatului s-a produs pe 15 mai, autorităţile sanitare din judeţul Bistriţa au ţinut secret acest lucru, din dorinţa de a nu alarma populaţia.

Diagnosticul, confirmat la Cantacuzino

Directorul Autorităţii de Sănătate Publică din Bistriţa-Nasăud a primit ieri confirmarea diagnosticului de botulism de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. "Bărbatul a făcut o toxiinfecţie alimentară după ce a consumat o conservă de peşte. Medicii de la Cantacuzino ne-au trimis rezultatele probelor biologice de la pacientul suspectat de botulism, care confirmă existenţa toxinei botulinice E asociată peştelui", a spus Constantin Anton, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud.

După sesizarea făcută de bărbatul din Bistriţa-Năsăud, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a reţinut toate conservele din ton mărunţit. "În acelaşi lot au fost 400 de conserve, dar noi am mai găsit numai 168, pe care le-am retras de la vânzare", a spus doctor Romulus Biţă de la ANSVSA Bistriţa-Năsăud.

Analizele de laborator făcute la Bistriţa-Năsăud asupra conservei de ton au ieşit negative. "Am trimis probele mai departe la Bucureşti şi aşteptăm să vedem care e rezultatul. Nu putem spune dacă toate conservele erau suspecte de botulism sau numai cea consumată de pacient", a continuat Romulus Biţă.

Importatorul nu face comentarii

Conserva cu pricina conţine ton mărunţit şi este importată din Thailanda de către firma Overseas. Contactaţi ieri de ziarul "Adevărul", reprezentanţii companiei au spus că nu au niciun comentariu de făcut asupra incidentului. Între timp însă, mai multe supermarketuri au retras de la vânzare conservele. "Am avut o discuţie cu firma Overseas şi am convenit ca până la stabilirea rezultatelor să retragem de pe piaţă toate conservele de peşte", a spus Marius Bănuţă, directorul comercial de la "Angst" România.

Controale în mai multe judeţe

În judeţul Dolj, inspectorii sanitar-veterinari au oprit de la vânzare peste 1.200 de conserve din ton produse în Thailanda. Directorul adjunct al DSVSA Dolj, Costică Retea, a afirmat, ieri, că în ultimele zile au fost făcute mai multe controale la agenţii economici din Craiova. "Sunt sechestrate peste 1.200 de cutii şi aşteptăm rezultatul analizelor de la Laboratorul Spitalului Cantacuzino din Bucureşti", a spus Costică Retea. În judeţul Alba, inspectorii sanitar-veterinari au oprit de la vânzare peste 170 de conserve de ton. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor Alba, Ioan Tătucu, a declarat ieri că tot lotul de conserve este suspect şi ar putea fi distrus.

Opt cazuri de botulism în 2007

Ministerul Sănătăţii anunţa la începutul acestei luni că în primele patru luni ale anului au apărut opt cazuri de botulism, faţă de trei câte au fost în 2006. Specialiştii din minister au spus că boala a apărut în urma consumului de alimente contaminate, în special conserve preparate în casă, slănină, cârnaţi afumaţi, peşte afumat sau sărat.

Medicii îi sfătuiesc pe oameni să prevină boala prin prepararea conservelor în gospodăriile proprii la cel puţin 120 de grade Celsius şi să evite consumul celor modificate ca aspect, culoare sau gust. Botulismul nu se transmite de la om la om, dar poate fi fatal dacă nu e tratat la timp.

Cum se manifestă boala

Principalele semne ale bolii sunt tulburări digestive moderate precum uscăciunea mucoasei bucale, greaţă, dureri abdominale. În acelaşi timp, boala se poate manifesta şi sub forma cefaleei, ameţelilor, asteniei accentuate sau paraliziei flasce (mai frecvente sunt paraliziile oculare - oftalmoplegie, manifestări oculare - diplopie, strabism). Medicii spun că în cazurile severe apar paralizii faringiene - înghiţire dificilă, voce răguşită sau vorbire dificilă, dar şi paralizii ale muşchilor de la gât, membre, paralizii ale muşchilor respiratori cu apariţia insuficienţei respiratorii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite