Congresul SUA cere urgentarea restituirii proprietatilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmatorul pas este exercitarea de presiuni asupra Bucurestiului si din partea Bruxelles-ului

La initiativa congresmanului de California Tom Lantos si a celui de Colorado Tom Tancredo, Camera Reprezentantilor de la Washington a adoptat o rezolutie prin care cere autoritatilor romane sa accelereze procesul de restituire a proprietatilor catre cele patru confesiuni ale maghiarilor din Transilvania, precum si catre biserica greco-catolica si cea a evreilor. Din relatarile presei ungare despre aceasta decizie a Washingtonului reiese ca un important aparat de lobby maghiar din America a contribuit la influentarea Congresului si ca acesta lucreaza in continuare pentru a obtine presiuni asupra Bucurestiului si din partea Bruxelles-ului. Presedintele Coalitiei Maghiare din America, Maximilian Teleki, care a facut lobby serios in interesul adoptarii hotararii, apreciaza ca deputatii unguri din Parlamentul European au primit, prin aceasta hotarare, sprijin pentru obtinerea includerii pe ordinea de zi a problemei restituirii avutiilor bisericilor din Romania. Potrivit lui Maximilian Teleki, citat de Nepszabadsag, acesta a si fost scopul initierii deciziei adoptate de Camera Reprezentantilor de la Washington. Directorul unei alte organizatii de lobby ungar, Centrul Americano-Ungar privind Relatiile cu Congresul, Sandor Nagy, a calificat adoptarea hotararii Camerei Reprezentantilor drept un mare succes al organizatiilor maghiarilor din America. El a afirmat ca un rol important l-a jucat Fundatia Ungara a Drepturilor Omului, cu sediul la New York, care, potrivit lui Nagy, urmareste de 15 ani soarta bunurilor bisericesti din Romania. De remarcat ca textul rezolutiei Congresului este foarte dur, per ansamblu, la adresa Romaniei, "ramasa mult in urma celorlalte state foste comuniste" in ce priveste retrocedarile proprietatilor comunitatilor religioase. Introducerea documentului remarca faptul ca "guvernul fascist al Romaniei a inceput inca din 1940 confiscarea proprietatilor evreilor, iar guvernul comunist de dupa razboi le-a confirmat". De asemenea, mai reiese ca "celor patru biserici maghiare le-au fost confiscate 2.140 de scoli, spitale, orfelinate si alte institutii... iar posesia lor le este negata si astazi, cu exceptia a doar 30 de cazuri". Pe baza unor astfel de informari, Camera Reprezentantilor constata "refuzul fostelor guverne ale Romaniei" de a retroceda proprietatile amintite si cere actualei conduceri de la Bucuresti sa amendeze Legea 501/2002 astfel incat aceasta sa reflecte principiul "restitutio in integrum" conform normelor Adunarii parlamentare a Consiliului Europei si astfel incat perioada in care institutiile publice sa poata ramane in proprietatile ce trebuie retrocedate sa fie redusa de la cinci ani la un an. Se cer de asemenea compensatii "echitabile" pentru proprietatile demolate si aducerea "la valoarea reala de piata" a chiriilor pentru proprietatile care nu pot intra imediat in posesia comunitatilor religioase vizate.

Reactii la rezolutia Camerei
Reprezentantilor din SUA parintele consilier Nicolae Anusca, de la Mitropolia Greco-Catolica din Blaj:
"A sosit timpul pentru ca statul roman sa plateasca..."
"Aparitia Legii Cultelor inaintea unui asemenea act normativ ar statua si consfinti abuzul pe care statul roman l-a realizat in 1948 fata de Biserica Greco-Catolica. Solicitam statului roman, in cadrul legal, sa rezolve aceasta problema, pentru ca statul roman este cel care a creat-o. Este important ca statul sa-si asume rezolvarea acestei nedreptati pe care a realizat-o in anul 1948, pentru ca se declara un stat de drept. Nu se poate ca aceasta "creanta" pe care statul roman a operat-o in anul 1948 fata de Biserica Greco-Catolica sa fie de altcineva platita, mai ales de cei nevinovati sau de cei neindreptatiti. Noi suntem putin interesati de ceea ce a facut statul cu proprietatile confiscate si cu aceasta "creanta" operata la un moment dat al existentei sale si cum a impartit acest "debit" pe care si l-a asumat. Asa cum toate se platesc, a sosit si timpul scadent pentru statul roman sa plateasca ceea ce a comis in anul 1948 fata de Biserica Greco-Catolica".
Arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS Andrei Andreicut:
"Majoritatea credinciosilor a ramas in Biserica Ortodoxa"
"Dupa 1989, toata lumea era libera sa opteze confesional cum doreste. Marea majoritate dintre credinciosii romani a ramas la Biserica Ortodoxa, desi proveneau de la greco-catolici, ei sau parintii lor", ne-a declarat IPS Andreicut. Inaltul ierarh a mai precizat ca "nu ar trebui sa uitam ca si majoritarii, proveniti din greco-catolici, au dreptul sa-si mosteneasca parintii." Prelatul ortodox a recunoscut ca in comunitatile unde exista ortodocsi sau greco-catolici pamanturile sa se imparta respectandu-se procentul proportionalitatii.
Parintele Francisc Ungureanu, Arhidieceza Romano-Catolica din Bucuresti:
"Problema se tergiverseaza de atatia ani..."
"Nu este prima data cand se incearca a se ajunge la o stare de normalitate, pe aceasta tema in Romania. Noi speram a se rezolva, desi de atatia ani se tot tergiverseaza aceasta problema. Consideram ca viitoarea Lege a Cultelor trebuie sa ofere cadru legal in care si celelalte culte sa-si desfasoare activitatile." La Oradea are loc "Consfatuirea internationala in problema imobilelor bisericesti, expropriate abuziv in timpul comunismului". Desi in programul acestei manifestari se afla pe ordinea de zi si "prezentarea rapoartelor Bisericii Ortodoxe Romane", episcopul ortodox de Oradea, P.S. Petroniu Salajanul, ne-a declarat ca nu cunoaste nimic in acest sens si ca oricum ce se organizeaza la Oradea se face fara stirea Episcopiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite