Conflict mocnit între Permise şi Prefectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conflict mocnit între Permise şi Prefectură
Conflict mocnit între Permise şi Prefectură

Un funcţionar din cadrul Prefecturii Cluj acuză că este „vânat” după ce a efectuat un audit la Serviciul Permise Auto. Şeful Serviciului Permise este acuzat că gestionează „un sistem putred”.

Auditorul Ioan Nicoară îl acuză pe şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Cluj (SPCRPCIV), comisarul-şef de poliţie Dan Florian, că gestionează un sistem „putred”.
La rândul său, Florian l-a acuzat pe Nicoară de abuz în serviciu. Nicoară a efectuat, începând din luna octombrie a anului trecut, un audit la SPCRPCIV Cluj,  primul desfăşurat la această insituţie din momentul trecerii ei în subordinea Prefecturii.

Presupuse nereguli

În urma auditului, spune el, a descoperit mai multe nereguli. „Acolo, legile nu funcţionează. Nu există decât «legea lui Dan Florian». A transformat Serviciul în propria feudă”, acuză Nicoară. Acesta a declarat că, în timpul verificărilor pe care le-a efectuat, a descoperit mai multe probleme, motiv pentru care a fost şicanat în permanenţă.
„Domnul Florian a refuzat sistematic să coopereze, motiv pentru care auditul s-a prelungit până la începutul acestui an”, mai spune auditorul.

Serviciile contraatacă


Acesta a fost reclamat la începutul acestei luni de către comisarul-şef Dan Florian, pentru abuz în serviciu în timpul derulării auditului.
În aceeaşi zi, 4 martie, şi comisarul şef de poliţie Melania Ghica, din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Cluj, l-a reclamat pe acelaşi auditor, tot pentru abuz în serviciu.

Stamatian a dispus audierea auditorului

A doua zi, prefectul Florin Stamatian a dispus constituirea unei comisii de disciplină, care să îl „judece” pe Nicoară. „Vor să scape de mine. Au descoperit, brusc, că eu sunt cel mai mare rău din această instituţie”, consideră Ioan Nicoară.
„Comisia va decide dacă am avut dreptate prin faptul că am cerut audierea lui. E mai degrabă o problemă de neînţelegere umană. Dacă nu are nicio vină, îmi voi face «mea culpa». Oricum, el a făcut un audit la serviciul permise şi nu a descoperit nimic în neregulă”, a declarat prefectul Florin Stamatian. Dan Florian nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Permise frauduloase

La mijlocul acestei luni, SPCRPCIV Cluj a fost implicat în scandalul „caracatiţei” permiselor auto obţinute fraudulos. Agentul Daniel Popuţa a fost arestată, alături de Cornel Ilea, patronul şcolii de şoferi „Ilea”. Iacob Abrudan, un angajat al şcolii de şoferi, are interdicţie de a părăsi localitatea. Cei trei sunt acuzaţi, de acte de corupţie.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite