Conduci cu mâna pe geam? Rişti să faci cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Petcu, sofer taxi.
Marian Petcu, sofer taxi.

Cercetătorii americani avertizează: cele mai multe cazuri de cancer de piele apar pe partea stângă a corpului. Atenţie, şoferi! Dacă sunteţi obişnuiţi să conduceţi cu mâna stângă pe geam, vă expuneţi unui risc mărit de cancer de piele.

Este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, după ce au descoperit că cel mai mare risc de cancer, în cazul şoferilor, îl prezintă partea stângă a corpului.

Problema este cauzată de razele ultraviolete la care se expun aceştia, în momentul în care deschid geamul şi circulă cu mâna stângă sprijinită de portieră. Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Academiei Americane de Dermatologie, 65% din cazurile de cancer de piele apar pe partea stângă a corpului.

Românii, însă, nu dau doi bani pe spusele americanilor. Laurenţiu Avram, de 34 de ani, ne-a spus: „Merg mult cu mâna pe geam, vara, şi nu am păţit niciodată nimic. Nu mă sperie deloc studiul americanilor. E normal să mă prindă soarele când stau cu mâna afară".

Legătura dintre cancerul de piele şi şofat a apărut în momentul în care cercetătorii au observat un studiu din 1986, derulat în Australia, care arăta că majoritatea cazurilor de cancer de piele întâlnite la bărbaţi apăreau pe partea dreaptă.

Automobilele din Australia au volanul pe partea dreaptă, de unde şi justificarea apariţiei acestui tip de cancer. E firesc, spun dermatologii, care atrag atenţia că orice expunere îndelungată la soare măreşte riscul de cancer de piele. Soluţia? Crema de protecţie solară sau hainele cu mâneci lungi.

Vezi aici ce părere au şoferii despre acest studiu

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite