Concurenţa la cazarea în cămin: trei studenţi pe un pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locurile în cămin, o afacere profitabilă
Locurile în cămin, o afacere profitabilă

Studenţii Universităţii din Bucureşti se bat anul acesta pe 5.354 de locuri în cămine, atât bobocii, care încep facultatea în octombrie, cât şi studenţii mari.

Cazările pentru anul universitar 2012-2013 se vor face în intervalul 27 septembrie - 5 octombrie 2012. Prioritate la locurile din cămin au studenţii din anul I. Repartizarea studenţilor fiecărei facultăţi în cămin se face de către o comisie pe facultate, coordonată de decanul/prodecanul cu probleme studenţeşti.

Studenţii se pot aştepta anul acesta la o concurenţă de trei solicitări pentru un loc, având în vedere faptul că, în aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au înregistrat aproximativ 12.000 de cereri.

Universitatea Bucureşti a anunţat, săptămâna aceasta, criteriile după care se evalează şi se aprobă cererile de cazare în cămine. Acestea sunt: performanţele în activitatea academică studenţească în anul anterior şi situaţia socială/materială a studenţilor. Media minimă de „admitere" în cămin este stabilită de consiliile facultăţilor, cel târziu la sfârşitul sesiunii de admitere din toamnă. Doar studenţii cu rezultate profesionale extrem de slabe pot avea surpriza neplăcută de a li se respinge cererile, conform informaţiilor oferite de reprezentanţii Universităţii din Bucureşti. Studenţii orfani, cei proveniţi din centre de plasament şi aceia care au situaţii sociale/medicale dificile se încadrează la priorităţi de ordin social în primirea unui loc în cămin. Un ultim criteriu al alocării locurilor este continuitatea, în sensul menţinerii locului de cazare din anul precedent.

Cazarea alternativă

Pentru ghinioniştii care nu au prins un loc în cămin, Departamentul Servicii pentru studenţi poate oferi o alternativă pentru cazare: încă 300 de locuri în cămine particulare. Serviciile din cadrul acestui program sunt gra­tuite.

De asemenea, acest proiect vizează centralizarea ofertelor de cazare din partea proprietarilor particulari de imobile şi iniţierea serviciului de intermediere între studenţi şi aceştia. Programul vine în ajutorul studenţilor care, din diferite motive (medii mici sau restanţe), nu au obţinut un loc de cazare în căminele Universităţii. Studenţii care doresc să beneficieze de condiţii mai bune decât cele „de la stat" pot solicita şi ei locuri în aceste cămine particulare, sau li se poate intermedia găsirea unei garsoniere/gazdă.

Ca şi la cazările din cadrul facultăţilor, studenţii trebuie să completeze o cerere-tip, care se va completa la sediul Departamentului de Servicii pentru Studenţi, din Complexul Studenţesc „Mihail Kogălniceanu".

Info
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite