Concedieri la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concedieri la Oltchim
Concedieri la Oltchim

De la 1 septembrie, 488 de angajaţi ai combinatului vor fi disponibilizaţi.Măsura de a apela la concedieri colective vizează reducerea cheltuielilor de personal, ca parte a planului de restructurare a companiei.

În condiţiile în care, în prezent, combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea funcţionează la 40% din capacitate şi estimează al treilea an de pierderi, societatea vine cu un plan îndrăzneţ de relansare pentru următorii patru ani. Pentru implementarea acestuia, societatea are nevoie de credite de 486 de milioane de euro, garantate în proporţie de 80% de stat. 

Una dintre măsuri prevede reducerea personalului cu 1.206 angajaţi, pentru ca, la finele anului, în companie să rămână 2.593 de salariaţi. Astfel, externalizarea de activităţi va diminua schema cu 274 de persoane, în timp ce 444 de angajaţi vor ieşi la pensie. Totuşi, pentru prima dată de la începutul problemelor financiare ale combinatului, s-a luat decizia operării de concedieri colective, care vor afecta 488 de persoane, începând cu 1 septembrie.

„Am făcut o analiză a activităţilor de servicii, care nu sunt direct productive, şi am ajuns la concluzia că schema este prea încărcată în această zonă“, a declarat, pentru „Adevărul“, directorul general al combinatului, Constantin Roibu. Acesta a arătat că unii salariaţi din acest sector vor putea rămâne în companie.

Aceştia vor fi relocaţi în activităţi unde va mai fi nevoie de oameni, în funcţie de pregătirea lor profesională. Cei care totuşi vor trebui să fie trimişi în şomaj vor primi cinci salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă. „Nu ne aşteptăm la acţiuni de protest“, a adăugat Roibu, precizând că planul a fost agreat de sindicate. Măsura va însemna o economie de 8,5 milioane de lei în acest an.

Din noiembrie, la capacitate maximă

În ceea ce priveşte intenţiile Oltchim de a prelua divizia de petrochimie din rafinăria Arpechim, principalul furnizor de materii prime, combinatul este în toiul negocierilor cu băncile, pentru obţinerea creditului necesar, dar şi cu Petrom, proprietarul rafinăriei. „Sperăm ca la finele lunii august să încheiem tranzacţia“, a arătat Roibu.

Astfel că instalaţiile de petrochimie, care sunt închise încă din toamna trecută, ar putea fi repornite în octombrie, ceea ce ar permite combinatului să funcţioneze la capacitate maximă o lună mai târziu. Oltchim are nevoie de un credit de 62 de milioane de euro pentru această achiziţie, precum şi pentru revizia şi pornirea instalaţiilor.

Roibu se aşteaptă ca, odată cu repornirea acestora în octombrie, să poată fi respectaţi indicatorii din bugetul de venituri şi cheltuieli, chiar dacă valorile au fost calculate pentru integrarea petrochimiei în august. Potrivit datelor din buget, combinatul estimează că va avea, la finele anului, pierderi de 151 de milioane de lei, în condiţiile în care, odată cu repornirea instalaţiilor de la Piteşti, va funcţiona pe profit.

Lider regional

Totodată, planul de restructurare se bazează pe conversia în acţiuni până la finele lunii noiembrie a datoriei de 134 de milioane de euro către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Alte măsuri incluse în planul de restructurare vizează reducerea costurilor de producţie, precum şi vânzarea şi închirierea unor active. În total, planul înseamnă un efort de implementare de 502 milioane de euro (din care 486 de milioane de euro reprezintă credite) şi un spor de profit sau reducere a pierderilor de circa 91 de milioane de euro în primul an de aplicare, când plăţile restante vor fi reduse cu 139 de milioane de euro. Planul va fi propus spre aprobare acţionarilor în şedinţa de joi.

Potrivit notei de fundamentare a programului, la finele restructurării, în 2013, Oltchim va deveni cea mai performantă societate de profil din Europa Centrală şi de Est, cu o cifră de afaceri de 960 de milioane de euro, de la 528 de milioane de euro în 2008. Totodată, profitul net va fi de 82 de milioane de euro. „Societatea va înregistra profit net pe total activitate în fiecare an începând cu 2010 şi va reduce nivelul plăţilor restante cu aproximativ 80%“, potrivit documentului.

Al treilea an de pierderi

Combinatul chimic estimează că va finaliza acest an cu pierderi de circa 151 de milioane de lei, după preluarea şi repornirea petrochimiei de la Arpechim. Anul trecut, compania înregistrase pierderi de 225 de milioane de lei, de la un minus de 95 de milioane de lei în 2007.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite