Comuna cu sute de muzee

Nu doar cimitirul vesel e loc de pelerinaj pentru turişti la Săpânţa, ci şi casele din comuna asta. Fiecare gospodărie s-a transformat într-un muzeu Câte case, atâtea muzee. Şi câte

Nu doar cimitirul vesel e loc de pelerinaj pentru turişti la Săpânţa, ci şi casele din comuna asta. Fiecare gospodărie s-a transformat într-un muzeu

Câte case, atâtea muzee. Şi câte muzee, atâţia muzeografi. Aşa e la Săpânţa. Ca să nu ziceţi că aici numai cimitirul vesel e "vedeta" locului. Am descoperit şi altceva. Ţăranii au avut ideea să-şi facă în casă un muzeu. Şi vin străinii, vin şi turiştii români, toată lumea vizitează muzeele astea. Sunt locuri în care găseşti amintiri de familie. De sute de ani. De la linguri şi străchini până la ştergare, cergi, perne şi mobilă. Plus fotografiile bunicilor şi străbunicilor.

Mi-a spus un om al locului, când eram în Sighetu Marmaţiei, despre sutele de muzee din Săpânţa. Şi cum distanţa între cele două localităţi e mică, hai s-o vedem şi p-asta. Ajungem cu bine şi bat la prima poartă care îmi iese în cale. O bătrânică îmi iese în cale şi mă pofteşte la ea în bătătură, apoi zâmbeşte când aude pentru ce am venit. Stai aşa, nu trebuie să te grăbeşti.

M-a pus gazda mai întâi la masă, la o cafeluţă, să mă încălzesc, că era o dimineaţă friguroasă, ca de noiembrie. Ritualul e acelaşi cu fiecare călător ajuns la Săpânţa. Vară sau iarnă, trebuie să te scuturi de praful banalităţii cotidiene, că nu intri aşa, cu "bocancii", în trecutul familiei, în camera secretelor, "camera cu rudă", cum îi spun localnicii, locul sacru, acolo unde se păstrează tot ce au lăsat în urma lor trăitorii de sute de ani ai acestor meleaguri.

Prezentarea muze ografului

Ca un adevărat muzeograf, Ioana Stan, femeie la 69 de ani, îmi spune că în fiecare casă din Săpânţa există o cameră specială. Fie casă veche, din lemn, fie casă nouă, din beton, nu contează, "camera cu rudă" trebuie să existe.

Acolo se păstrează ştergare vechi de sute de ani, fotografii îngălbenite de trecerea timpului, cergi bune de pus pe jos ori de învelit, mobilă, perne, farfurii, oale, străchini, diverse obiecte confecţionate de-a lungul timpului de înaintaşi, că doar oamenii de aici lucrau la războiul de ţesut ori încondeiau ouă. Abia după prezentare, când "încălzirea" a fost făcută, ne pornim spre trecut.

Petrecere cu istoria

Pătrund într-o cameră mică, dar care e "îmbrăcată" cu istorie din podea până-n tavan. Fiecare centimetru a fost folosit. De jur-împrejur, scaune, în mijloc o masă mică, pe jos un strat gros din covoraşe, fiecare scoţând câte un colţ, să-i vezi liniile şi culorile, pereţii sunt "tapetaţi" cu scene desenate din lână, iar pe linia dintre pereţi şi tavan stau atârnate străchinile. Pe pat "defilează" perne mari, iar într-un colţ e o ladă de zestre, plină cu amintiri.

Mai e şi o vitrină cu tot felul de mărunţişuri, ouă încondeiate, fotografii, ceşcuţe şi multe altele. Se spune "camera cu rudă" pentru că nu e ceva static, un muzeu în sine, ci e un loc care prinde viaţă la marile sărbători de peste ani. În această încăpere se strâng toţi ai casei, dar şi neamuri îndepărtate, să petreacă de Crăciun sau de Paşte.

Lucruri noi pentru "rudă"

Vara, mai ales, mii de turişti invadează Săpânţa, povesteşte gazda. Unii se duc să fotografieze "veselia" din cimitir, dar alţii iau casele oamenilor la rând, să vadă muzeele. Sătenii s-au învăţat de ani buni cu oaspeţii care le cotrobăie prin localitate, blocând drumurile cu zeci de maşini şi autocare. "Veneau străini aici şi pe vremea comunismului.

Nu mai zic de români, că şi ei sunt mulţi. Bucuroşi de oaspeţi suntem mereu", îmi zice femeia la plecare, dar fără să mă conducă, pentru că s-a aşezat la războiul de ţesut. Are o cergă de făcut. De, o să rămână şi în urma sa ceva care să fie pus în muzeu de fiica ei. Aşa mi-a spus Ioana Stan, că din "bucăţile" astea de amintiri din fiecare casă, puse cap la cap, se face istoria comunei.