Comisia Europeana da unda verde inceperii negocierilor de aderare ale Turciei la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

GUnter Verheugen: "Din punctul meu de vedere, Turcia nu mai are conditii in plus de indeplinit"

Din punctul de vedere al Comisiei Europene, nu mai exista obstacole in calea inceperii negocierilor de aderare a Turciei la UE. Oricat ar parea de ciudat, dupa controversele din ultimele saptamani, raportul Comisiei Europene din 6 octombrie va da unda verde inceperii negocierilor cu Ankara. Dupa vizita de joi a premierului turc, Recep Tayip Erdogan, la Bruxelles, toate reticentele executivului european in privinta acestei tari par sa se fi risipit. Erdogan a promis ca mult ceruta reforma a codului penal va fi adoptata cat de curand in forma dorita de Bruxelles (fara amendamentul propus chiar de partidul premierului turc, referitor la reincriminarea adulterului). Legislativul de la Ankara a fost convocat duminica in sesiune de urgenta pentru a dezbate (si, de ce nu, chiar aproba) codul penal. Convins de seriozitatea interlocutorului sau, comisarul european pentru extindere, GUnter Verheugen, a promis ca va face, la randul sau, "o recomandare foarte clara" ca Turcia sa inceapa negocierile de aderare. "Concluzia mea este ca nu mai sunt de acum obstacole. Din punctul meu de vedere, Turcia nu mai are conditii in plus de indeplinit" - a declarat Verheugen.
68 de milioane de musulmani in Europa
La Bruxelles, optimismul comisarului european pentru extindere, aflat in ultima sa luna in aceasta functie, nu este impartasit de toata lumea. Recenta controversa declansata de intentia guvernului turc de a reintroduce adulterul in randul delictelor care se pedepsesc penal a reamintit multora ca Turcia este diferita fata de majoritatea tarilor europene. Desi nici unul dintre liderii politici europeni n-ar cuteza sa se refere la religia acestei tari, admiterea in Uniune a aproape 68 de milioane de musulmani da fiori reci multora, si nu neaparat din perspectiva opozitiei crestinism/islam. Daca, in anul de gratie 2004, se mai poate discuta la modul oficial intr-o tara despre impunerea pedepsei cu inchisoarea pentru adulter (dupa ce aceasta pedeapsa, care oricum se aplica mai mult in cazul femeilor, fusese abolita abia in 1996), este limpede ca exista deosebiri esentiale de mentalitate intre Turcia si tarile din Uniunea Europeana. In ultimii doi ani, guvernul Erdogan a facut reforme importante pentru a putea indeplini criteriul politic de la Copenhaga necesar inceperii negocierilor de aderare. A fost limitat controlul armatei asupra institutiilor statului, minoritatea kurda se bucura acum de drepturi de neimaginat cu cativa ani inainte, tortura in inchisori va fi interzisa in curand in mod oficial (dupa adoptarea reformei codului penal). Totusi, nu se poate ignora faptul ca, atat in marile orase, cat, mai ales, in zonele rurale mai indepartate, traiesc comunitati traditionale (din care este format in mare parte electoratul Partidului Justitiei si Dezvoltarii condus de Erdogan) unde se aplica (si vor continua sa fie aplicate si dupa potentiala intrare a Turciei in UE) alte legi decat cele "europene". De exemplu, femeile poarta val si invata carte daca seful familiei le permite si pot fi ucise chiar de fratii sau tatal lor daca pateaza onoarea familiei. In afara problemei deosebirii de mentalitati, admiterea Turciei in UE da dureri de cap liderilor UE din perspectiva geografica si geostrategica. O Uniune largita cu Turcia se va invecina cu zone "fierbinti" si nesigure: Irakul, Siria, Iranul. Cat despre costurile admiterii unei tari ca Turcia, in acelasi regim cu ultimul val de extindere, expertii estimeaza ca integrarea Ankarei va costa statele UE mai mult decat au costat primele zece state nou intrate impreuna. Iar dupa intrarea in Uniune, tara cu 68 de milioane de locuitori va avea aceeasi pondere in institutiile comunitare ca si "greii" de astazi, Germania, Franta sau Marea Britanie... Toate aceste argumente vor fi atent cantarite inaintea deciziei pe care o vor lua liderii UE la summitul din decembrie, cand vor stabili, odata pentru totdeauna, daca portile Uniunii vor fi sau nu deschise pentru Turcia, care bate la aceste porti de 40 de ani. Comisia Europeana e gata sa-si asume riscurile. Ramane de vazut daca si sefii de state si de guverne ai Celor 25 vor avea acelasi curaj.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite