Comisia Europeana a cerut restituirea tuturor fondurilor primite de firmele Puwak in programul "Leonardo da Vinci"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Folosirea fondurilor in cazul a 8 beneficiari prezinta neconcordante serioase", a fost nevoit sa declare ministrul Athanasiu

In timp ce premierul si presedintele Romaniei declara ca d-nei Puwak nu i se poate pune in sarcina nici un fulg de nea, chiar daca firmele fiului si ale sotului au tocat bani din fondurile Phare, Ministerul Educatiei declanseaza o ancheta, cu termene fixe si, in plus, stopeaza si orice plati catre respectivele firme. Uluitor! Stupoarea resimtita in primul moment, in fata unui asemenea curaj al ministrului Athanasiu, se volatilizeaza cand afli ca, de fapt, nu in virtutea separatiei puterii in stat ori a aflarii adevarului actioneaza ministerul, ci pentru ca directorul general al Auditului Comisiei Europene pentru educatie si cultura, dl. Nikolaus G. van der Pas, a trimis la Bucuresti, in 2 octombrie a.c., cererea expresa, nu doar de stopare a oricarei plati catre promotorii celor 8 proiecte Phare in care este implicata familia Puwak, ci chiar si pe aceea de a obliga firmele sa ramburseze toti banii pe care i-au primit pana acum. Comisia mixta de ancheta pe care a constituit-o, ieri, ministrul Athanasiu, pentru a verifica la sange modul de derulare a proiectelor, a aparut, deci, nu la initiativa romaneasca, ci la solicitarea Auditului Comisiei Europene. Dl. prof. univ. Alexandru Athanasiu ne-a declarat ieri, ca, dupa ce s-a autosesizat in urma articolelor din presa romaneasca, a cerut Centrului National pentru Programul de Formare Profesionala "Leonardo da Vinci" sa cerceteze cum s-au folosit fondurile in cazul celor 8 proiecte. "Pentru ca am sesizat ca in cazul a 8 beneficiari ai proiectelor exista neconcordante serioase, in sensul ca intre raportul firmei promotoare si raportul persoanelor care ar fi beneficiat de proiect existau serioase diferente, am decis sa oprim orice plata si sa cercetam mai profund. Tot dansul ne-a declarat ca si Comisia de la Bruxelles a cerut documentele - rapoarte partiale, cum se practica in cazul proiectelor Phare - si ca, pana in 27 octombrie, comisia mixta autohtona are sarcina sa spuna exact nu doar cum au castigat cei din familia Puwak accesul la fondurile de 150.000 de euro, dar si cum au fost folositi banii. Din pacate, astazi nu putem spune ce s-a petrecut la Centrul National Leonardo da Vinci, intrucat directorul acestuia, prof. Sorin Ionescu, neavand, ieri, la ora 14,00, timp pentru discutii cu noi, ne-a invitat luni sa studiem dosarele. Desi am solicitat detalii legate de neconcordantele dintre declaratiile celor 8 stagiari beneficiari ai proiectelor, dl. Ionescu ne-a spus, telefonic, doar ca aceste 8 persoane (n.r. - care, se pare, nu prea stiu ca au beneficiat de fonduri Phare pentru pregatirea lor profesionala) sunt implicate in doar 2 dintre cele 8 proiecte. In acelasi timp, ministrul Athanasiu a tinut sa precizeze ca in privinta castigului propriu-zis al promotorului (n.r. - firmele familiei Puwak), acesta nu poate depasi 15% din sumele alocate. Acestea sunt, cel putin, reglementarile Comisiei Europene in privinta derularii programului Leonardo da Vinci.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite