Comisarul-sef Adrian Pop a "aranjat" cu probe false ancheta dispusa de IGP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul adjunct al IPJ Mures va fi judecat pentru trafic de influenta si marturie mincinoasa

Comisarul-sef Adrian Ioan Pop, fostul adjunct al sefului Inspectoratului Politiei Judetene Mures, a fost trimis in judecata de catre procurorii PNA pentru trafic de influenta si instigare la marturie mincinoasa in forma continuata. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Sectiei a II-a, in luna decembrie 2003 Pop a cerut si primit de la reprezentantii unei firme din judet produse electronice si electrocasnice la "second hand", in valoare de aproximativ 1.000 de euro. In schimbul a doua televizoare color, a doua DVD-uri performante, a doua aspiratoare, a unui aparat video, a doua radiocasetofoane si a unei masini de spalat, comisarul-sef s-a angajat sa influenteze politistii din subordinea lui astfel ca mituitorii sai sa nu aiba probleme atunci cand comit abateri de la lege. Firma mituitorilor a functionat aproape doi ani pe baza intelegerii cu Adrian Pop, la inceputul anului 2004 izbucnind un conflict de interese. Despre tarasenie s-a aflat numai pentru ca unul dintre cei doi reprezentanti ai firmei favorizate s-a plans chiar Corpului de Control al IGP, reclamandu-l pe comisarul Adrian Pop pentru protectia pe care acesta, ca si alti politisti, i-o acordau fostului partener de afaceri, cu care se afla in conflict. Interesant este ca, asa cum merg treburile in Romania, reclamatul, comisarul Pop, a avut acces nelimitat la dosarul de ancheta pe tot parcursul verificarilor facute de reprezentantii IGP. Prin urmare, el i-a determinat pe martorii din ancheta dispusa de IGP sa faca afirmatii si chiar sa produca probe mincinoase pentru a justifica in mod fals provenienta bunurilor pretinse si primite ca mita, se arata in comunicatul PNA. Toate bunurile mobile ale fostului politist au fost puse sub sechestru, iar pentru faptele sale Pop va raspunde in fata judecatorilor Curtii de Apel Targu Mures.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite