Comentariu: Premiile Gopo, o petrecere privată
0
Luni seară au fost decernate Premiile Gopo. O mare doză de amatorism a răzbătut din ecranul televizorului meu.
Nu ştiu de ce organizatorii au ales ziua de luni, nici nu vreau să ştiu. Luni nu aştepţi decât să vină marţi. E cea mai nepotrivită zi a săptămânii. N-are nimic de-a face cu festivismul sau cu desemnarea celor mai buni actori şi a celor mai bune filme româneşti.
Şi la astfel de evenimente, ca în tot restul vieţii lor, românii se aşază la o masă: invitaţii sunt împărţiţi pe „găşti“, nu în sens peiorativ. La mese mari şi rotunde stau câte şase-opt persoane. Audienţa nu este, aşadar, compactă. Mesele nu fac altceva decât să izoleze. Pun graniţe, fac diferenţieri, lipesc etichete.
Unii invitaţi degustă ceva, alţii stau de vorbă, câţiva se plimbă de la masă la masă, indiferent de ce se întâmplă pe scenă. Nu s-or fi văzut de mult. N-or fi mâncat, băut, vorbit de mult. O oră e prea mult pentru ei ca să-ţi ţină gura. Cineva dă tonul aplauzelor, apoi aplaudă toţi.
Sunt puţini de faţă. Poate că era mai bine să aibă acces şi un public limitat, căci filmele se fac pentru public, nu pentru colegii de breaslă. Nu e doar momentul lor, al actorilor, scenariştilor şi regizorilor. E un eveniment care îl interesează şi pe cel care rupe cotoare la intrarea în cinema.
E beznă în sală. Pe oamenii de la mese îi identifici foarte greu. Camerele nici măcar nu se apropie de ei. Probabil le e ruşine să nu le întrerupă conversaţiile, cum se fereşte fotograful de la nuntă să nu-l prindă pe socrul mare cu sarmaua în gură.
Felicitări organizatorilor! Aţi cinstit-o pe Tamara Buciuceanu de doi lei. Nu aşa se face un clip de prezentare a unei mari actriţe! Dar ea, Tamara, nu s-a supărat, pentru că îşi cunoaşte publicul, publicul care n-a avut acces acolo. I-aţi făcut asta Tamarei, brutelor!...
Câteva pelicule nominalizate nici măcar n-au mai fost prezentate. De ce să vă arătăm imagini, duceţi-vă dracu’ la film, moca-iştilor! Şi, apropo, alea sunt treilăre de prezentare? Cinci secunde? Unde-i graba? Închide la mall? E scump la TV? Staţi acasă, atunci, că miroase peste tot a sărăcie.
Tot de doi lei a fost ideea, repetată şi anul acesta, de a-i urca pe scenă pe sponsorii evenimentului, care să înmâneze premiile. Patroni străini de la companii mari au bălmăjit şi chinuit limba română – avem totuşi toată aprecierea pentru eforturile lor -, dar n-aveau ce căuta acolo. Scena nu e pentru sponsori, nici în vremuri de criză.
E ceva putred în Danemarca, iar regizorul Cristi Puiu, care a câştigat premii cu „Aurora“, a înţeles de ce e putred şi de ce chiar pute. Concluzia lui spune totul despre aceste premii şi despre industria de film românească.
„Am explicat de mai multe ori de ce nu vreau să particip la asta. Niciun premiu nu e relevant, în general, însă în industria asta a noastră cvasi-inexistentă mi se pare că suntem într-o configuraţie de tipul «chelul cu tichie de mărgăritar», iar eu nu vreau să subscriu sub nici o formă la această fanfaronadă”, a spus Cristi Puiu pentru Filmreporter.ro.
Şi aşa, Omuleţul Gopo, chel şi cu burtă, a privit toată stângăcia cu acelaşi zâmbet cu care ne-a obişnuit.
Se încarcă comentariile...
