Colonelul de politie Tirnovschi - condamnat la 8 ani de puscarie pentru spaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul adjunct al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, col. Dumitru Tirnovschi, a fost, ieri, condamnat de catre instanta suprema la 8 ani de inchisoare pentru comiterea infractiunii de luare

Fostul adjunct al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, col. Dumitru Tirnovschi, a fost, ieri, condamnat de catre instanta suprema la 8 ani de inchisoare pentru comiterea infractiunii de luare de mita. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, totodata, ca sumele primite de fostul politist ca spaga, adica 6.500 de dolari si 105 milioane de lei, sa fie confiscate. Reamintim ca, potrivit anchetatorilor, colonelul in rezerva, in complicitate cu fostul sef al Politiei Platformei Petrobrazi, lt.col. Marin Ivan, a favorizat sase hoti. In noaptea de 3/4 august 2000, cele sase persoane, ajutate de politisti, au sustras din Rafinaria Petrobrazi piese din inox si din aluminiu in valoare de 92 de milioane de lei. Precizam ca, la 1 iulie 2002, col. Tirnovschi a primit 10 ani de puscarie prin sentinta Curtii Militare de Apel, insa inculpatul a contestat aceasta pedeapsa la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Daca Tirnovschi a primit 8 ani pentru coruptie, lt.col. Marin Ivan a fost gratiat de infractiunea de favorizare a infractorului, iar un alt inculpat, Nicolae Mihalcea, a fost pedepsit cu 7 ani de inchisoare pentru complicitate la furt calificat. Acesta primise, initial, de la Curtea Militara, o pedeapsa mai mare cu un an. Inculpatii Adrian Marian si Cristian Eftimie au fost si ei gratiati de pedeapsa de 5 ani de inchisoare. Restul inculpatilor, condamnati si ei la cate 5 ani de inchisoare - printre care se afla si Iulian Honciu, fiul unui ofiter superior din cadrul IJP Prahova - nu au scapat de pedeapsa, instanta suprema respingand recursurile acestora. Reamintim ca in acest proces privind furturile de la Rafinaria Petrobrazi au fost inculpate 21 de persoane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite