Colinde la puşcărie

Pentru deţinuţii de la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, perioada sărbătorilor de iarnă e cea mai grea din an. Parcă nu-ţi vine să-i zici unui deţinut "La mulţi ani". Parcă-i uşor

Pentru deţinuţii de la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, perioada sărbătorilor de iarnă e cea mai grea din an.

Parcă nu-ţi vine să-i zici unui deţinut "La mulţi ani". Parcă-i uşor cinică urarea asta, de care aproape se abuzează în perioada sărbătorilor. Tu zici una, el poate să-nţeleagă altceva. Asta-mi trecea mie prin minte, când mă pregăteam să intru, pentru prima oară-n viaţă, într-o închisoare. În Penitenciarul Bucureşti-Rahova, care găzduieşte, eufemistic vorbind, în jur de 1.500 de persoane.

M-am dus să aflu ce-o să facă deţinuţii de Crăciun. Cum se petrece-n puşcărie o sărbătoare a familiei. Cum faci să uiţi că eşti aici, când fiecare clipă, fiecare vorbă, fiecare globuleţ din bradul din sala de spectacole a penitenciarului îţi amintesc că nu eşti acasă, lângă soţie şi copii. Căci la Rahova au rămas numai bărbaţii, femeile au fost duse la Târgşor.

Am intrat cu o strângere de inimă. Nu, nu de teamă. Ci pentru c-aveam o misiune ingrată. Să pun o întrebare dureroasă: "Ce-o să faceţi de Crăciun?". Nu cred să fie vreo altă perioadă din an în care un puşcăriaş să simtă atât de acut singurătatea. "Încercăm să-i ţinem ocupaţi, să nu se gândească că sunt singuri aici. Asta e o perioadă foarte grea pentru ei", îmi confirmă şi Johanna Popescu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Bucureşti-Rahova. Care-mi detaliază şi programul lunii decembrie: O vizită la Penitenciarul Jilava, "s-a pregătit un program folcloric pentru deţinuţii de acolo", mers la spovedanie, dacă vor, la slujbele religioase, mers la colindat pe secţii, "s-a hotărât, de asemenea, că pot să aibă şi un brad în cameră, dacă-şi doresc, pe care să-l aducă cei din familie".

De colindat, colindă vieţaşii

Sorin Andreescu are 34 de ani şi a făcut deja opt Crăciunuri la puşcărie. Îşi pune la o parte clarinetul şi-mi răspunde conştiincios la întrebări. E instrumentist în grupul folcloric al închisorii, "Crăişorii", şi s-a pregătit de spectacol. Căci stăm de vorbă într-o zi în care puşcăriaşilor vin să le cânte şi să le danseze vreo 30 de copii de la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Îl întreb pentru ce se află aici şi-mi răspunde simplu, uşor încurcat: "Pentru omor". Tăcere. Din ambele părţi.

"Şi cât mai aveţi de stat?", "O să ies în 2010". Zic să discutăm despre altceva. De pildă, ce e cu clarinetul. Aflu că Sorin n-a învăţat după ureche, a absolvit Liceul de Artă "George Enescu" şi a cântat în mai multe orchestre, pe parcursul anilor.

E stupid să-l întrebi cum e la închisoare. Cum a fost până acum, ce speră, ce-şi doreşte. Îl întreb, totuşi. "Primii doi ani au fost foarte grei, cel mai greu mi-era că nu eram lângă familie. Mi-ar fi plăcut să fiu acasă, să ne pregătim de sărbători". Dar îşi face de lucru, ca să uite. Ca instrumentist în grupul folcloric, parcă trece timpul mai uşor: "repetiţii, colinde, program artistic...", deşi aflu că şi aici sunt nişte reguli: "Colindă pe secţii, de regulă, cei care sunt condamnaţi pe viaţă. Aşa s-a obişnuit".

Revedere tată - fiică, anul trecut

Începe spectacolul. Cel mai mic oaspete la penitenciar, de la Palatul Copiilor, e Angela. Are 4 ani şi ceva. Şi mai e şi Teodora. Care are 6. Mogâldeţele ţopăie prin sală, urmărite de ochii deţinuţilor. Au şi ei copii acasă, se bucură de vizită. Se mai aude şi câte-o voce: "Uită-te la ele, cred că nici nu ştiu unde-au venit..." Părinţii însă ştiu prea bine unde le-au venit odraslele, că unii le-au însoţit până la intrare. Nu erau pe liste, n-au putut intra, dar îşi aşteaptă copiii afară. Cătălin Baumann are 16 ani şi face parte din grupul Adagio.

Da, e "prima dată la închisoare şi mama a zis că nu sunt sănătos, când a auzit că vin. Doamna profesoară ne-a spus că o să fie mai mult femei şi copii în sală". Râde şi el acum. Pe băncuţe sunt numai bărbaţi. O însoţitoare a grupului completează: "Tot vin doamnele (n.r. - educatoarele de la penitenciar) să ne zică să nu ne speriem, că nu e cazul... Dar copiii sunt calmi, nu le e frică. Unii dintre ei i-au colindat şi anul trecut pe deţinuţi. Atunci, o fetiţă şi-a regăsit tatăl în public. Ce plânsete au fost, închipuiţi-vă...".

"Când terminaţi ce-aveţi de făcut aici..."

Nici lui Florin, de 35 de ani, nu îi e uşor să stea închis. "Mai ales că am multe legături cu luna asta": la bătrâneţe, o să-i poată zice lumea "moş Crăciun", că ăsta-i numele lui de familie, Crăciun. Plus că-şi sărbătoreşte ziua de naştere pe 12 decembrie.

E la închisoare pentru trafic de droguri şi mai are, pe numărate, "un an şi 3 luni până la comisie". Are două fetiţe şi le simte lipsa. "Ăsta e lucrul cel mai frumos de sărbători: să fii împreună cu familia. Eu nu pot. Nu-mi doresc nimic altceva decât să fiu lângă soţie şi copii, n-are nimic valoare pe lumea asta, în afară de familie. Ceapă cu pâine dacă mănânci şi dacă eşti sănătos şi liber, e foarte bine".

După vreo oră de cântat şi de dansat, cei aproximativ 30 de colindători au primit daruri: ciocolată şi câte-o felicitare făcută chiar de deţinuţi. La plecare, profesorul Stelian Coman, coordonatorul grupului de colindători, încearcă o vorbă încurajatoare: "Când terminaţi ce-aveţi de făcut aici, vă aştept să v-aduceţi copiii şi nepoţii la Palatul Naţional al Copiilor".

>> Nu-mi doresc nimic altceva decât să fiu lângă soţie şi copii Florin, deţinut