Cohn-"Carton", trimis in judecata de Parchetul Suceava pentru fals in inscrisuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Cohn este acuzat ca a prejudiciat firma suceveana Ambro S.A. cu peste 9 miliarde de lei

Vladimir Cohn, vicepresedinte al CA al Clubului Dinamo, fost presedinte al consiliului de administratie de la S.C. Ambro S.A. Suceava, a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava sub acuzatiile de fals in inscrisuri sub semnatura privata si folosire cu rea-credinta a bunurilor societatii amintite. Conform rechizitoriului, el a pagubit S.C. Ambro S.A. Suceava cu 9,133 miliarde de lei prin vanzarea fara drept a unor utilaje din societate catre un cumparator de buna-credinta. Faptele au fost sesizate de catre reprezentantul firmei franceze Sikor S.A., Michel Chochoy, firma devenita actionar la S.C. Ambro S.A. Suceava in ianuarie 1998. Pe data de 12 aprilie 2000, a avut loc o sedinta a CA al societatii sucevene prezidata de Vladimir Cohn, in calitate de presedinte. In rechizitoriul de sesizare a instantei de judecata se mentioneaza ca, dupa acea sedinta, Vladimir Cohn "a intocmit si semnat un inscris intitulat extras din sedinta consiliului de administratie din 12 aprilie 2000, in care se specifica faptul ca in sedinta respectiva s-a aprobat vanzarea masinii de ambalat CO, model RTS, si a monoblocului de imprimare". Bunurile au fost vandute catre S.C. Amco S.A. Ghimbav. S-a constatat ca instrainarea masinilor nu a fost discutata in sedinta consiliului de administratie, iar "scoaterea din circuitul productiv si vanzarea celor doua utilaje industriale amintite au avut drept rezultat oprirea activitatii sectiei carton ondulat, care era una dintre cele mai profitabile de la S.C. Ambro S.A.". Firma suceveana a fost astel pagubita cu 1,633 miliarde lei, bani reprezentand prejudiciul din perioadele: semestrul II al anului 1999 si anii 2000, 2001, 2002 si semestrul I 2003. Expertizele contabile efectuate in acest caz au mai relevat ca, prin neincluderea in valoarea de inventar a celor doua utilaje, a cheltuielilor de montaj, a contravalorii lucrarilor de dezasamblare a utilajelor, ca si prin neachitarea chiriei de catre cumparator, firma Ambro S.A. Suceava a mai pierdut 7,5 miliarde lei, astfel incat paguba totala se cifreaza la 9,133 miliarde de lei. Miliardarul cartonului, Vladimir Cohn, si-a propus de la bun inceput sa puna mana pe toata productia de hartie de ambalaj si carton ondulat din Romania. Americanul de origine romana si-a realizat obiectivul. Fiecare preluare de fabrica a starnit insa scandaluri de presa, iar omul si-a capatat apelativul de "vopsitorul strategic". La Severin a fost si o victima: directorul FPS Mehedinti a murit in camera unde il sechestrasera sindicalistii de la CELROM. Acestia se aflau in greva pentru ca FPS-ul privatizase in mod dubios fabrica in favoarea americanului. Inainte de a muri, directorul FPS, Nicolae Manea, apucase sa dea in scris ca nu are nici o legatura cu vanzarea fabricii catre Cohn, declarand ca "stie cine e vinovat pentru toate astea, dar nu vreau sa spun, ca mai am doi ani pana la pensie." Muncitorii de la CELROM nu erau la prima confruntare cu Cohn. In 1996, reusisera sa il scoata afara din PAS-ul societatii dupa ce descoperisera ca Vladimir Cohn nu avea cetatenie romana, prezenta unui strain in PAS fiind ilegala. Pana la urma, au pierdut batalia. Presa consemna faptul ca Vladimir Cohn avea sa preia fabrica cu complicitatea FPS-ului, care, la momentul vanzarii, a "uitat" sa reevalueze investitii de 15 milioane de dolari. In 2003, "renumele" lui Cohn provoca miscari sindicale la combinatul brailean "Celhart Donaris", unde se auzise ca "vopsitorul strategic" urmeaza sa preia fabrica si sa dea afara 800 de angajati. Fabrica a fost preluata, Cohn patronand in prezent 95 la suta din productia de carton a tarii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite