Codul Fiscal: creşte TVA-ul sau cota unică?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Finanţe vrea să crească încasările bugetare, pentru că ponderea veniturilor în PIB-ul României este una dintre cele mai scăzute din UE. Codul Fiscal ar putea fi obiectul unor noi modificări în acest an, spun surse oficiale, având în vedere intenţia Finanţelor de a apropia ponderea veniturilor în PIB de media UE.

Introducerea impozitului minim şi măsurile de eliminare a deducerii TVA la cumpărarea de autoturisme şi combustibili ar putea constitui doar vârful unei strategii de ajustare a Codului Fiscal, au declarat, pentru „Adevărul”, surse guvernamentale.

În condiţiile în care ponderea veniturilor încasate la bugetul general consolidat, ca procent în PIB, în România, este printre cele mai scăzute din UE – 33,1% în 2008, faţă de 44,5% media europeană -, Finanţele abordează noi metode de creştere a sumelor încasate.

Potrivit Finanţelor, baza de impozitare trebuie mărită, pentru că, în mod natural, aceasta se restrânge din ce în ce mai mult. Salariul mediu şi numărul salariaţilor din economie - principalele componente ce formează baza de impozitare - suferă în acest moment, mai ales din cauza crizei financiare.

Perspective sumbre

Salariul mediu va avea, în cel mai bun caz, o ascensiune anemică, iar numărul salariaţilor în economie scade masiv, perspectivele fiind dintre cele mai sumbre şi la acest capitol. Se mai poate umbla, astfel, la cota unică, la TVA şi la contribuţiile la asigurările sociale.

Avem fiscalitate redusă, spun finanţele

În urma negocierilor cu partenerii sociali pe tema impozitului minim, patronatele au propus Finanţelor, ca soluţie de compromis la impozitul forfetar, majorarea cotei unice de 16%. Contribuţiile la asigurările sociale sunt şi ele mici, în comparaţie cu alte state, şi nu este exclusă o majorare a lor.

Conform Ministerului de Finanţe, România are un nivel relativ scăzut al ratei de taxare şi al TVA – cel mai ridicat este în Danemarca, de 25%, şi cel mai coborât în Cipru, de 15% - astfel că ţara noastră rămâne, în continuare, atractivă din punctul de vedere al fiscalităţii reduse.

Potrivit datelor transmise de Eurostat, România avea, în 2008, cel mai scăzut nivel al impozitului pe profit şi pe venit ca pondere în PIB, de 6,4%, faţă de o medie UE de 13%.

Încasări bugetare în 2008 - UE

State UE     Procent în PIB

Danemarca       55,4%
Ungaria             46,5%
Media UE          44,5%
Polonia             39,2%
Bulgaria            39%
Irlanda              33,8%
România          33,1%
Slovacia            32,7%

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite