Codrii Vlasiei, bantuiti de haite de caini vagabonzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intr-o parte a padurii, vanatorii stau cu pusca incarcata. Din partea cealalta, gonacii sperie vanatul si il aduc spre tinta. Uneori, in bataia pustii ajung si cainii salbaticiti abandonati in padure.

Intr-o parte a padurii, vanatorii stau cu pusca incarcata. Din partea cealalta, gonacii sperie vanatul si il aduc spre tinta. Uneori, in bataia pustii ajung si cainii salbaticiti abandonati in padure. Vanatorii nu stau mult pe ganduri si trag. Unul dintre cele doua cartuse cu alice isi atinge tinta. Cainele urla sfasietor: n-a fost lovit decat in picior. Vanatorul se apropie si trage de aproape, iar cainele sfarseste in convulsii. Aceasta este singura metoda pe care padurarii spun ca o au la indemana pentru eradicarea cainilor vagabonzi din padurea Snagov. Ei o aplica frecvent, pentru ca altfel padurea s-ar umple de patrupedele abandonate de bucuresteni. De mai bine de un an, sute de caini vagabonzi sunt adusi din Bucuresti si parasiti in padurea Snagov. Cainii se salbaticesc si incep sa vaneze animalele din padure, atacand in haita vulpi, pasari si chiar caprioare. Ei sunt purtatori de boli, amenintand sanatatea oamenilor din Snagov, care, de frica, nu mai au curaj sa iasa pe strada dupa lasarea intunericului. Incercarile de eradicare a lor nu au dat roade pentru ca, in fiecare saptamana, alte masini se opresc la marginea soselei si lasa caini in padure. Singura metoda eficienta de starpire a lor este impuscarea, ca a oricarui vanat. In padurea Sangov, pe strada care duce catre Ferma Vlasia, fosta ferma a lui Ceausescu, intr-o cocioaba din carton si folie de plastic, un batran sta alaturi de zece caini. Dorm si mananca impreuna. Doar patrupedele au parte de un tratament mai bun, pentru ca cei care au case de vacanta in Snagov le aduc, la fiecare vizita, saci intregi de mancare speciala. Fara par, schiopi si plini de boli, cei zece caini isi fac veacuI in padure. In alte zone din Snagov, dupa cum spun padurarii, cainii in putere au format adevarate haite. "Am o fata de 12 ani. Nu ii este frica sa mearga la orice ora pe drum, insa dupa ce se intuneca nu mai iese din casa de teama cainilor", ne povesteste un locuitor din Snagov. "Am observat intr-o seara o dubita care descarca vreo 10 potai. Le zic potai pentru ca erau slabi si bolnavi. Nu stiu de cine erau adusi, dar i-au lasat la marginea padurii, in loc sa-i duca la un adapost special. Cam o data pe weekend venea o masina si descarca tot mai multi caini", ne-a spus Dan Fuciu, un vanator care are casa in Sangov.
Partide de vanatoare la "caini"
Singura metoda de starpire a cainilor vagabonzi este prin impuscare. "La actiunile de pre-venire pe care le-am avut din cauza gripei aviare si a pestei porcine, am impuscat zeci de caini pe care i-am gasit prin padure. Primarul, care este si seful Comisiei Antiepizootic, nu luase nici o masura pentru eradicarea lor. Desi facem actiuni de combatere, in fiecare saptamana apar alti caini, care formeaza haite, haituiesc vanatul si omoara puii de iepuri si de vulpe, afectand echilibrul ecologic", ne-a declarat Theodor Chiriac, directorul tehnic al Directiei Silvice Bucuresti. Padurarii, alaturi de vana-tori, au facut in fiecare luna actiuni de combatere a cainilor vagabonzi.
In lipsa lor, padurea Snagov s-ar fi umplut de patrupedele de care bucurestenii au vrut sa scape.
Cainii lasati liberi in padure se pot salbatici, avertizeaza specialistii de la Departamentul de Biodiversitate din Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor. Ei intra in concurenta cu celelalte specii de animale pentru hrana si spatiu. Cainii vagabonzi sunt purtatori de boli si le pot transmite celorlalte animale. Rabia, care provoaca turbarea, este cea mai grava dintre ele, dar pot infesta celelalte vietuitoare cu viermi si paraziti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite