Cod portocaliu: se întorc ninsorile şi viscolul în sud-estul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod portocaliu pentru zona de sud-est a ţării, valabilă începând cu ora 18:00. Codul portocaliu va expira miercuri.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea emisă în 2 februarie, arătând că aceasta îşi menţine valabilitatea până duminică, la ora 18.00, cu menţiunile că în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă şi pe arii extinse se va produce polei, vantul va fi moderat, iar în celelalte regiuni va ninge.

"După ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de sud şi de sud-est a teritoriului, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben", potrivit ANM.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, după videoconferinţa cu prefecţii, că până miercuri vor fi avertizări de ninsori şi visol în diferite regiuni, pe rând, dar nu va fi mai greu ca până acum, precizând că situaţia este sub control, dar autorităţile trebuie să păstreze vigilenţa.

Codul galben de ninsori şi viscol ar putea fi prelungit duminică, însă datele meteo nu arată, cel puţin până în 8 februarie, maximul prognozabil, schimbări majore care să dea motive de panică pentru populaţie, declara pentru Mediafax directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite