Clujul, repetent la Serviciul Înmatriculări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În capitala Ardealului este un chin să-ţi înmatriculezi maşina Cele 9,5 milioane de euro care s-au pompat de la Cluj spre bugetul naţional, din taxa de înmatriculare, nu au condus la

În capitala Ardealului este un chin să-ţi înmatriculezi maşina

Cele 9,5 milioane de euro care s-au pompat de la Cluj spre bugetul naţional, din taxa de înmatriculare, nu au condus la îmbunătăţirea condiţiilor mizere de la serviciul de specialitate.

În 2007, la bugetul de stat au intrat 9,5 milioane de euro din taxa de primă înmatriculare pentru maşinile înregistrate la Cluj.

În schimb, clujenii primesc ore întregi de aşteptare într-o încăpere neaerisită şi întunecoasă, care aduce mai mult a saună decât a sediu de serviciu de înmatriculări unde sunt înregistrate, zilnic, 200 de maşini. "Am stat două ore la coadă pentru înmatriculare. E multă lume, e înghesuială, nu este aer. E un dezastru", spune supărat Grigore Lup, la ieşirea din sediul Serviciului de Înmatriculări din subordinea Prefecturii Cluj.

Pe lângă înmatriculări aici se fac şi programări la examenul pentru obţinerea carnetului de şofer. "Am venit să-mi depun dosarul pentru obţinerea permisului de conducere şi am aşteaptat până acum vreo trei ore şi se pare că voi mai aştepta mult până ce-mi vine rândul", spune lipsit de vlagă, Marius Clapa.

Un alt clujean, Sorin Sălejan, stă pe un bolovan din mijlocul curţii Serviciului Înmatriculări. "Aştept de patru ore pentru programare la examen. Cred că mai durează încă două ore. E nasol să pierzi o zi întreagă aici. Şi în plus, nu există nicio bancă, stăm pe jos ca şi animalele", spune clujeanul.

Maramureşul, cu două clase peste

Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Victor Paul Dobre, care a făcut miercuri o vizită la Cluj, s-a arătat surprins de situaţia precară a sediului serviciului local de permise şi înmatriculări. Dobre a dat ca exemplu situaţia din Maramureş, unde numărul solicitărilor este comparabil cu cel de la Cluj, însă condiţiile sunt mult peste.

La Serviciul de Înmatriculări Maramureş se prezintă, zilnic, 140 de persoane. Oamenii însă nu sunt nevoiţi să stea la rând la ghişee, deoarece există un sistem electronic de bonuri, care le indică ora la care trebuie să se prezinte ca să îşi rezolve problemele. Astfel, deşi în ultimele patru luni numărul de maşini din Baia Mare a crescut cu 4.000, fiecare cetăţean este servit în maxim două ore.

Şeful Serviciului de Înmatriculări Cluj, Dan Florian, aruncă pisica în ograda prefecturii, instituţia tutelară, care ar trebui să asigure condiţii mai bune de funcţionare. În replică, subprefectul Gyorke Zoltan spune că instituţia pe care o reprezintă a început, de ceva vreme, demersurile pentru găsirea unui nou sediu.

Cozile au dispărut

În condiţiile în care, ieri, la Cluj, în jurul orelor 14, sediul de la "Înmatriculări" era înţesat de oameni, la Satu Mare, nu era nici măcar o persoană care să stea la coadă. Aceasta cu toate că la Satu Mare sunt înregistrate zilnic aproximativ 100 de cereri de înmatriculare. "În momentul de faţă nu sunt probleme.

Au existat într-adevăr cozi interminabile în urmă cu un an şi jumătate, dar acum, când după două ore solicitanţii intră în posesia plăcuţelor, situaţia merge ca pe roate", susţine şeful Serviciului de Înmatriculări şi Eliberare Permise Auto de la Satu Mare, Zamfir Moza.

Serviciul a introdus, începând cu data de 16 iulie 2008, programarea electronică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, lucru care a îmbunătăţit condiţiile de desfăşurare a examenului. (Ioana Gavrău)

Aglomeraţie şi căldură

Chiar dacă serviciul de înmatriculări auto beneficiază de aproximativ un an de zile de un spaţiu nou şi mult mai mare decât cel vechi, sibienii formează aproape zilnic coadă în faţa celor trei ghişee, unde se fac înmatriculări definitve sau provizorii.

În ciuda faptului că la ghişee oamenii merg pe baza unui bon de ordine, procurat la intrarea în sediu, nimeni nu pleacă din faţa ghişeului până nu vede afişat numărul său, pe ecranele de deasupra locurilor unde se depun şi se ridică acte sau numere de înmatriculare.

La Sibiu, certificatele de înmatriculare se eliberează în maxim două ore de la depunerea tuturor actelor şi chiar pe loc în cazul autovehiculelor înmatriculate provizoriu. Singurul inconvenient este lipsa unor aparate de aer condiţionat, atmosfera fiind aproape insuportabilă . (Codruţa Popescu)

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite