Cluj: Victoria Austriei, sărbătorită într-un club din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanii din Cluj ai naţionalei s-au bucurat pentru victoria austriecilor, golul doi al gazdelor fiind îndelung aplaudat de aceştia

Clubul clujean Incanto, din centrul oraşului a fost arhiplin în timpul partidei dintre Austria şi România. Resemnaţi încă de la fluierul de start al meciului în ceea ce priveşte şansele de calificare, fanii din Cluj-Napoca au trăit prima parte a întâlnirii fără niciun fel de sentimente, pentru ca apoi să explodeze pur şi simplu în partea a doua, când România a asaltat careul gazdelor.

Jocul execrabil din prima parte, în care austriecii au stabilit scorul final, i-a făcut pe clujeni să renunţe la a mai susţine echipa lui Piţurcă. Golul lui Tănase a stârnit urlete de bucurie, pentru ca după doar un minut, egalarea gazdelor să creeze o atmosferă destinsă. „Aşa, bravo, hai Austria, mai marcaţi o dată. Puteţi şi mai mult”, răsuna din gurile zecilor de oameni.Golul doi al austriecilor i-a făcut pe fani să exulte, din dorinţa ca Piţurcă să fie cât mai repede îndepărtat de la cârma reprezentativei. Jocul fără orizont, schimbările total eronate ale antrenorului şi lipsa de clarviziune în careul advers i-a făcut pe clujeni să ajungă la concluzia că echipa naţională nu mai merită susţinută.

„Pentru ce să mai pun suflet? M-am agitat destul, am slăbit kilograme la meciurile României de-a lungul vieţii, dar acum nu mai pot. Este trist să ajungi ciuca bătăilor şi să râdă lumea de tine. Ăştia nu sunt fotbalişti, iar antrenorul nu are nicio legătură cu această meserie. Nu mă mai interesează rezultatele de-acum încolo, nici la meciurile României nu mă mai uit”, a spus Ionel Mihnea, angajat al unei firme de pază şi protecţie din oraş. Alexandru Gaspar, atacantul celor de la Sănătatea Cluj, a privit meciul ca şi cum ar fi fost la o piesă de teatru. Fără nicio speranţă în ceea ce priveşte viitorul „tricolorilor”, acesta a spus: „Ce mai poţi să zici după un asemenea joc? Dacă şi bucătarii ăştia ne-au bătut, înseamnă că nu avem nicio treabă cu fotbalul. E clar că Piţurcă trebuie să plece. Am ajuns de râsul tuturor, are Islanda mai multe puncte decât noi. Nu avem fotbalişti, nu avem nici antrenor. Ne-au bătut echipe din lumea a treia a fotbalului. Nu mai ai cuvinte într-o astfel de situaţie. Piţurcă nu va pleca, cu siguranţă nu vrea să renunţe el la o groază de bani”, a încheiat acesta. Deloc afectaţi de înfrângere, microbiştii clujeni au mai lansat o ipoteză: „Ne va bate şi Feroe la meciul retur. Nu mai contăm pe niciun plan. Unii oameni îşi bat joc de suporterii din ţara asta”. Deşi pus la zid, la adresa sa fiind lansate atacuri fără precedent, Victor Piţurcă a declarat la conferinţa de presă de după meci că nu va demisiona.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite