Cluj: S-au deschis terasele. Care e favorita ta?
0În preferinţele clujenilor rămân terasele mai retrase, ascunse de agitaţia oraşului, care riscă însă să fie suprapopulate în plin sezon estival.
Terasele cele mai vizitate de clujeni s-au mutat în zona ultracentrală. Odată cu amenajarea spaţiilor pietonale, au apărut şi aceste oaze de voie bună, unele mai liniştite, altele mai gălăgioase.
Fără îndoială, cele mai la îndemână sunt cele trei terase de pe Bulevardul Eroilor. Orice trecător, fie turist ori localnic, se opreşte măcar odată la o cafea sau o bere rece aici.
Unele dintre ele, cum este cea a Restaurantului Meteor, au în meniu şi mâncare, însă servirea se limitează la grill şi fripturi. Programul începe, aici, de la 7.00 dimineaţa, iar seara are orar de funcţionare până la 23.00.
Piaţa teraselor
Terasele din Piaţa Muzeului, chiar dacă nu s-au deschis încă toate, sunt şi ele în topul preferinţelor clujenilor.
Zona pietonală, ferită de zgomotul maşinilor şi agitaţia oraşului, este principalul atu al acestora. „Îmi place Euphoria, deoarece este mai ferită de zonele circulate, şi îţi dă senzaţia că stai la o terasă în Italia, chiar dacă preţurile sunt mai «piperate»”, spune Bianca Figan, una dintre cliente.
Alăturat, la Galeriile Fortuna, atmosfera este puţin mai liniştită. „E preferata mea pentru dimineţile de vară. Îmi dă un sentiment de linişte şi de bine, cum puţine alte terase îmi dau. Paradoxal, îmi dă o stare «de Cluj» şi, în acelaşi timp, de mic oraş, undeva în Europa”, spune Dora Radu.
De la viţă de vie la panoramă asupra Clujului
Una dintre cele mai populate terase din Cluj-Napoca este cea de la Enigma, situată pe strada Iuliu Maniu. Aerul boem este aici la el acasă. Linişte, balansoare, viţă de vie, lumânări până târziu în noapte. Terasa interioară are o capacitate de 200 de locuri, iar clujenii o preferă în primul rând pentru orarul prelungit - până la ora 03.00 noaptea.
Dacă optează pentru o terasă parţial acoperită, dar cu o privelişte de şapte stele, cea mai bună alegere este Havana, situată la etajul şapte al Complexului Comercial „Leul”. Panorama asupra oraşului îţi taie răsuflarea, iar preţurile sunt, şi ele, accesibile – o cafea costă 4,50 lei, berea variază între 4 şi 10 lei, iar pizza casei este 18 lei. De amintit la acest capitol este şi terasa Chios, situată pe malul lacului din Parcul Central.
Terasele de pe Bulevardul Eroilor
Plusuri: Ultracentrale, preţuri accesibile
Minusuri: Praf, zgomot, toaletele sunt amplasate la distanţă
Terasele din Piaţa Muzeului
Plusuri: Ferite de poluarea fonică a oraşului, liniştite, nu au muzică
Minusuri: Majoritatea sunt prea aglomerate, preţuri mari
Terasa Enigma
Plusuri: Program prelungit, până la 03.00, retrasă, liniştită, preţuri accesibile
Minusuri: Prea populată, servirea lasă de dorit
Terasa Havana
Plusuri: Panorama asupra oraşului, se serveşte mâncare, este deschisă şi în sezonul rece
Minusuri: Rişti să te rătăceşti până o găseşti, intrarea este alăturată unei pieţe agroalimentare
Scrie-ne mai jos sau pe cluj@adevarul.ro care este terasa ta preferată din Cluj-Napoca şi de ce. În baza răspunsurilor primite vom publica un top al preferinţelor cititorilor.