Cluj: Puşcărie pentru suporterii hulgani ai „U” Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru membri ai galeriei echipei de fotbal Universitatea Cluj, care l-au agresat anul trecut pe jandarmul care îi filma, în interes de serviciu, au primit ieri condamnări din partea instanţei de judecată a Tribunalului.

Pedepsele cele mai mari au fost primite de Paul Adrian Stanciu, de 18 ani, şi Toja Tivadar, de 19 ani, care vor executa 4 ani şi 6 luni de închisoare, pentru ultraj cu violenţă şi ultraj contra bunelor moravuri.

Cei doi mai sunt obligaţi să-i achite victimei suma de 50.000 lei. Minorul Tudorel Florin Câmpan, de 16 ani, a primit doi ani şi jumătate cu suspendare, pentru ultraj contra bunelor moravuri. Un al patrulea agresor, studentul Ioan Horaţiu Cătălina, 21 de ani, a primit doi ani cu suspendare, pentru ultraj contra bunelor moravuri.

I-au pus viaţa în pericol

Instanţa a stabilit că Paul Adrian Stanciu, aflat în arest din mai 2008, l-a lovit în data de 7 mai cu o piatră din pavaj în cap, pe jandarmul cameraman Gabriel Oşan, în timp ce se deplasa spre stadionul Ioan Moina, unde urma să se desfăşoare derbiul local Universitatea - CFR.

Ceilalţi doi, Toja şi Câmpan l-au lovit în cap cu piciorul pe jandarm, când acesta se afla la pământ. Studentul a schiţat doar gestul de lovire, fără a atinge victima. Jandarmul a fost transportat în stare gravă la spital, medicii afirmând că viaţa i-a fost pusă în pericol.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite