Cluj: Preşedintele executiv al PSD Cluj şi-a dat demisia din funcţie (ACTUALIZAT)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Alexandru Cordoş şi-a dat astăzi demisia de onoare din funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei PSD Cluj.

„Senatorul consideră că a aşteptat din partea conducerii organizaţiei judeţene o reacţie fermă cu privire la înfrângerea din alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca din luna februarie, unde organizaţia a obţinut un scor extrem de scăzut, reacţie prin care conducerea trebuia să-şi asume eşecul”, se arată în comunicatul semnat de Alexandru Cordoş.

Acesta precizează că pe această cale îşi asumă rezultatele electorale. În acelaşi comunicat, Alexandru Cordoş denunţă lipsa „acută de comunicare din interiorul organizaţiei, cu repercursiuni asupra întregii filiale”.

UPDATE 16.00: PSD Cluj a reacţionat printr-un comunicat de presă în care se arată: „Din colegialitate şi respect faţă de echipa PSD Cluj, am fi apreciat ca domnul Cordoş să-şi exprime motivele care au generat această decizie în cadrul şedinţelor Biroului Permanent din ultima lună. Organizaţia Judeţeană PSD Cluj consideră că în acest an electoral este mult mai importantă reconstrucţia decât restructurarea, solidaritatea decât dezbinarea, pentru că scopul nostru este legat de obţinerea unor rezultate bune în alegerile viitoare”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite