Cluj: Portret - Bogdan Covaliu reprezintă tinerii la ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Portret - Bogdan Covaliu reprezintă tinerii la ONU
Cluj: Portret - Bogdan Covaliu reprezintă tinerii la ONU

Medicinistul este un expert în reprezentarea colegilor şi a tinerilor, fiind, alături de o studentă din Timişoara, delegaţii de tineret ai României la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Despre Facultatea de Medicină, la care este student în anul V, spune că este cea mai interesantă facultate pe care o poţi urma. „Am optat pentru medicină pentru că mi s-a părut interesantă, cea mai interesantă facultate pe care o poţi urma. Unchiul meu este asistent medical, poate şi de acolo am căpătat dragoste pentru profesia aceasta”, spune Bogdan.

Pentru că a avut încă din liceu aplecarea către activităţile extracuriculare, când a făcut parte din trupele de teatru sau dans şi s-a implicat în organizarea a tot felul de evenimente, cu venirea la facultate la Cluj nu s-a oprit doar la studii. După primul semestru din anul I de facultate, se alătură Organizaţiei Studenţilor Medicinişti (OSM) din Cluj.

„Am intrat într-un proiect mic, „Micii Sanitari”, care se adresa copiilor de clasele I-IV. Mergeam la şcoli în fiecare săptămână şi le predam copiilor lecţii de igienă, de prim-ajutor sau de siguranţă rutieră”, îşi aduce aminte studentul. Încet, încet a ajuns să demareze campanii de sănătate publică, coordonând propria campanie, „Împreună pentru sănătate” încă din anul II de facultate.

Un reprezentant al studenţilor

După partea de proiecte, s-a îndreptat către cealaltă latură a organizaţiei din care face parte, partea de reprezentativitate. „La început, am fost vicepreşedinte pe interne, mă ocupam de cămine, burse sau tabere. Apoi am intrat în Consiliul de Administraţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie, participând la şedinţele de Senat în locul preşedintelui, când acesta nu era disponibil”, îşi aduce aminte Bogdan.

Reprezintă OSM în cadrul Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), unde ajunge în biroul executiv ca vicepreşedinte pe relaţii interne, după ce o perioadă s-a ocupat de proiecte pe sănătate publică, ca asistent al ofiţerului naţional pe sănătate publică. În decembrie 2008, câştigă un mandat de un an ca preşedinte al FASMR.

Reprezintă tineretul la ONU


În martie 2008, află despre competiţia de selecţie a celei de-a treia generaţie a delegaţilor de tineret la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi se hotărăşte să aplice. Este ales, alături de studenta timişoreană Alexandra Martin, dintre cei 82 de aplicanţi. „Acolo am înţelesc cu adevărat ce înseamnă să reprezinţi pe cineva. Înainte să plecăm, am luat legătura cu tot felul de organizaţii studenţeşti, organizaţii de tineret, care să ne dea un feedback cât mai puternic pe problemele pe care le discutam noi acolo. Ideea era să ducem mai departe problemele lor”.

A participat în octombrie anul trecut la Adunarea Generală a ONU de la New York, „o experienţă cu totul uluitoare”, iar în februarie, la comisia de dezvoltare socială, unde s-a întocmit proiectul rezoluţiei de tineret ce urmează să fie discutată la adunarea din acest an. În circa o lună însă, cei doi vor preda ştafeta următoarei generaţii de delegaţi de tineret.


Născut
La 8 mai 1985, în Botoşani

Studii
Student, anul V
Facultatea de Medicină

Experienţă
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România
Delegat de Tineret la ONU
Vicepreşedinte relaţii externe la Uniunea Studenţilor din România



Ce-i place

„Îmi place mult să stau în faţa calculatorului, de la design grafic la navigat pe pagini de internet şi blocuri. Cel puţin o dată pe săptămână joc fotbal cu prietenii, îmi place biliardul, muzica şi dansul”.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac oamenii care vorbesc prea mult, cei care sunt nemulţumiţi fără să facă ceva în privinţa asta. Nu-mi place ploaia şi beţivii”, spune Bogdan Covaliu.


Întrebări şi răspunsuri


Ce le recomanzi tinerilor care vor să studieze medicina ?
B.C.: Să stea calmi. Pentru că la început, majoritatea au un mic şoc, e prea multă informaţie în prea puţin timp. Să ia lucrurile uşor, aşa cum vin. Nu e nimic de care să se sperie. Deşi e o facultate grea, le-o recomand.

Ce îţi aduce voluntariatul ?
B.C.: Este o experienţă senzaţională. După ce voluntariezi, ţi se deschid orizonturile. Conştientizezi că poţi face mult mai multe lucruri. Le recomand tuturor să se alăture Organizaţiei Studenţilor Medicinişti

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite