Cluj: Mircea Toma - „Noul Cod Penal e răzbunarea caltaboşului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analistul critică noul act normativ şi consideră că adoptarea acestuia nu face decât să transforme România într-o ţară de emigraţie pentru penalii din toată lumea.

Directorul Agenţiei pentru Monitorizarea Presei (AMP), Mircea Toma, a acordat un interviu pentru cluj.adevarul.ro, în privinţa noului Cod Penal. El a fost prezent în Cluj-Napoca pentru lansarea unui program de burse gratuite. El a criticat proiectul realizat de Guvern şi afirmă că acesta este produsul unor lobbyuri care vor să transforme România într-un paradis penal.

Cât de constrânşi vom fi de noul Cod Penal?

Mircea Toma: Încă nu e cod penal şi sper să nu devină. Noi ieri am cerut Guvernului să retragă aceste acte pachet. Sunt de părere că nu a fost suficientă perioada de dezbatere publică. De fapt, nici nu a fost dezbatere, a fost simulacru, pentru că ei (Guvernul - n.r.) au pus un proiect pe site, au primit reacţii şi ce au trimis în Parlament a fost altceva.

Ei lucrau în paralel cu alt document, cred că pur şi simplu au trecut cu vederea această prevedere legală, de care s-au achitat formal, crezând că merge şi aşa. Nu, nu merge şi aşa şi acum să vedem justiţia.

La ce vă referiţi când amintiţi justiţia?

Guvernul e acţionat în contencios în privinţa noului Cod Penal. Dacă nu vor de bună voie şi nu dau semne că vor renunţa la forma actuală a documentului, atunci vom continua procesul în instanţă. S-ar putea să putem să blocăm proiectul lor.

Dacă nu, facem scandal în medii internaţionale şi solicităm înăsprirea monitorizării României pe tema justiţiei, să vedem dacă îi convine Guvernului Boc un asemenea cadou.

Cine ţine făţiş să ducă acest document mai departe?

Se mizează pe o păcăleală, invocându-se presiunea UE pentru a trece codurile penale. UE a cerut explicit şi acum avem publicată şi o dezminţire că ar fi cerut să fie votate codurile repede. Ei au cerut progrese, nu rasol. Nu s-a cerut rasol.

Acum, ce fac ei (Guvernul - n.r.)? Vor să treacă repede un calup de prevederi care sunt efectul unor lobbyuri. Ele vin de la beneficiarii de termopane. Aceştia urmează să intre în instanţe, urmează să fie reevaluate probe, ori tot ce ţine de condiţia celui care se expune la acuzaţii de corupţie se îndulceşte şi tot ce ţine de accesul publicului la activităţile coruptului se înăspreşte.

Se pregăteşte un paradis penal, o ţară de emigraţie pentru penalii din toată lumea. Asta ar fi, e răzbunarea caltaboşului.

Citeşte şi

Noul Cod Penal provoacă scandal

Dosarul „Caltaboşul” va ajunge la Curtea Constituţională, a decis instanţa supremă

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite