Cluj: Magazin de fetişuri dedicat femeilor, la Cluj (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aici se găsesc accesorii sexuale, hamuri, biciuri, corsete din latex sau piele. Magazinul „Sensual Mischief” a fost inaugurat oficial aseară, la Cluj-Napoca, pe strada Traian Moşoiu, numărul 33.

Magazinul este compartimentat în două încăperi. În prima dintre acestea clujencele pot cumpăra lenjerie intimă, din categoria „sexy-glamour”, cu totul diferită de ce se găseşte în acest sens în comerţ.

Reprezentantele sexului frumos „dezinhibate” şi care vor să îşi îndeplinească diverse fantezii sexuale, pot trece pragul primei încăperi, în cea „hard”. Aici vor găsi accesorii sexuale, hamuri, biciuri, corsete din latex sau piele, cosmetice, jocuri sexuale de tipul monopoly, costume care reprezintă personaje precum „sexy-poliţista” sau „sexy asistenta medicală”.

Produse aduse din patru ţări

„Fetishul este o viaţă socială. Aveam mulţi prieteni pe internet care ne-au încurajat şi ne-au spus că e mare nevoie de un astfel de magazin, ei comandându-şi astfel de produse de pe internet. E un butic dedicat exclusiv femeilor, unde poţi găşi toate lucrurile la un loc, pe când sex-shopurile sunt mai mult pentru bărbaţi”, a declarat Donna Perry, australianca care şi-a deschis inedita afacere la Cluj.

Produsele au fost achiziţionate din patru ţări: Germania, Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii, iar investiţia se ridică la peste 15.000 de euro.

Spray pentru accentuarea plăcerii

„Sunt pasionată de tot ce înseamnă fetişuri şi am zis că am putea face din asta şi o afacere. Cred că femeile din Cluj sunt pregătite pentru un asemenea loc. Există şi unele mai reticente, de aceea am compartimentat buticul în două, o parte soft şi una hard”, a explicat australianca.

Cele mai scumpe produse din magazin sunt cele din piele, folosite pentru cei pasionaţi de BDSM, care se referă la grupa de practici sexuale, denumite şi sadomasochism. Un ham de corp costă 425 de lei, un lanţ prin care se leagă gâtul, picioarele şi mâinile, 285, un bici 125 de lei, o pereche de cătuşe 165 de lei, iar un corset din piele 366 de lei.

În magazin pot fi cumpărate diverse produse cosmetice, printre care şi un deodorant „Excite moi pleasure spray”, care prin pulverizarea pe zonele intime accentuează plăcerea actului sexual.

Primul club de fetişuri din ţară

Donna Perry intenţionează să-şi deschidă la Cluj şi primul club de fetişuri din România. Acestea localuri sunt foarte populare în occident. „Am vrut să deschidem deodată buticul şi clubul, însă am avut foarte multe probleme cu locul la care ne-am gândit iniţial şi am renunţat. Sper să reuşesc anul acest să deschid localul”, a explicat australianca.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite