Cluj: Liana Săsăran trăieşte printre dinozauri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorul de la Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie îşi ocupă timpul studiind vietăţile care au trăit în zona Clujului în urmă cu milioane de ani.

A ajuns la Cluj acum mai bine de 15 ani, pentru a studia Protecţia Mediului. Între timp, a „abandonat” studiul pentru care a lăsat în urmă oraşul natal, Bistriţa, iar acum se ocupă de destinele unuia dintre cele şapte muzee ale Universităţii Babeş-Bolyai, cel de Paleontologie-Stratigrafie. Practic, îşi duce viaţa printre fosile ale vietăţilor care au populat Transilvania în urmă cu milioane sau chiar sute de milioane de ani.

„Lucrez aici doar de câteva luni. A fost o oportunitate, în sensul că postul a fost scos la concurs, iar eu tocmai ce terminasem doctoratul la Facultatea de Geologie”, povesteşte Liana Săsăran.

Chiar dacă nu a avut prea mult timp la dispoziţie, a reuşit să se familiarizeze deja cu muzeul şi chiar a demarat o serie de proiecte. Cel mai important vizează introducerea muzeului în circuitul „liber”, astfel încât acesta să poată fi vizitat oricând, de cei interesaţi.

Până atunci, însă, are foarte mult de lucru. „Dacă e să glumesc puţin, fac şi muncă de curăţenie aici la muzeu, pe lângă cea de cercetare. Aceasta îmi ocupă, însă, cel mai mult, inclusiv în cadrul muzeului, dar şi pe teren. Chiar ar trebui să ajung, în următoarea perioadă, la depozitele cretacice de la Valea Neagră, pentru a continua cercetările”, spune Liana Săsăran.

Zi de zi între fosile de dinozauri

Până să ajungă, însă, să descopere noi relicve din timpurile demult apuse, are grijă de exponatele din muzeul de Paleontologie-Stratigrafie. Printre ele, chiar şi fosile de dinozaur sau ouă de dinozaur, dar şi plante care au trăit acum peste 300 de milioane de ani.

În total, peste 30.000 de exponate, cărora li se adaugă alte 20.000, aflate în depozite şi care urmează să fie scoase la lumină, pentru a fi pregătite să fie prezentate vizitatorilor. În ansamblul lor, acestea creionează o parte a „lumii” preistorice din zona Transilvaniei şi a Clujului. „Atunci, toată zona era acoperită de o mare.

Astfel, s-au găsit o mulţime de piese foarte bine conservate: plante, nevertebrate sau vertebrate”, povesteşte cercetătorul, care nu se sfieşte să recunoască faptul că întreaga viaţă i se învârte în jurul pasiunii. „Şi soţul meu este geolog, iar fetiţa de doi ani parcă ne-a moştenit: când iese afară, caută tot felul de lucruri pe jos”, glumeşte Liana Săsăran.

Este susţinută munca de cercetare în domeniul dumneavoastră?
Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie aparţine Universităţii Babeş-Bolyai, care chiar mă ajută. În principal, prin faptul că nu sunt „blocată” în instituţie, ceea ce îmi permite să merg pe teren pentru continua cercetările.

Cât de importante sunt descoperirile din România?

Cele mai importante sunt cele legate de dinozauri. Evident, au şi cel mai mare impact în rândul publicului larg. Totuşi, mai sunt multe altele importante în primul rând pentru lumea ştiinţifică, atât de la noi din ţară, cât şi din întreaga lume.


Profil

S-a născut în 22 noiembrie 1971, la Bistriţa
A studiat la Facultatea de Geografie, specializarea Protecţia Mediului; masterat şi doctorat în Geologie
În prezent este cercetător la Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie


Ce-i place

Cel mai încântată se declară de munca pe care o face şi despre care afirmă că nu doar îi face plăcere, ci şi îi oferă oportunitatea de a lăsa ceva în urmă. „Îmi place foarte mult ceea ce fac. Zilnic, descopăr altceva. Ştiu şi văd că pot schimba ceva, că în urma mea va rămâne ceva palpabil”, spune cercetătorul.

Ce nu-i place

De regulă, Liana Săsăran evită să vorbească despre lucrurile care nu îi sunt plac.  Totuşi, admite că printre aspectele pe care ar vrea să le vadă schimbate se numără atitudinea unora dintre români. “Unii dintre noi mai au de lucrat pentru a ajunge la nivelul de civilizaţie al vesticilor”, afirmă ea.

Citeşte ce crede Liana Săsăran despre Cluj: Nu m-am mai putut despărţi de Cluj"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite