Cluj: Avocaţii cer pedepse cu suspendare pentru suporterii huligani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul suporterilor echipei Universitatea Cluj, care au agresat grav un jandarm care îi filma, a luat sfârşit astăzi la Tribunalul din Cluj, cu concluziile finale ale apărătorilor. Sentinţa a rămas în pronunţare.

Judecătorul a pus în discuţie transformarea încadrării juridice a trei dintre inculpaţi, de la tentativă de omor, la vătămare foarte gravă şi a fixat termenul pronunţării în caz peste o săptămână.

Avocatul victimei, jandarmul Gabriel Oşan, a protestat, arătând că acţiunea celor trei a fost deliberată şi că, în prezent, acesta are încă probleme grave de sănătate, care ar putea degenera oricând.

În pledoariile finale, avocaţii au încercat să arunce vina asupra celorlalţi tineri implicaţi. Avocatul lui Pau Adrian Stanciu, singurul huligan care se mai află în arest preventiv, a afirmat că clientul său a lovit cu pumnul, şi nu cu piatra pe care o avea în mână, dar că ceilalţi au lovit cu piciorul, când cameramanul se afla la pământ rănit şi plin de sânge.

Ceilalţi avocaţi au susţinut că dacă Paul Adrian Stanciu nu l-ar fi atacat pe jandarm, nici ceilalţi doi, Tivadar Toja şi Florin Câmpan, nu ar fi sărit la bătaie.

Câmpan a cerut judecătorului clemenţă, deoarece a fost reprimit la şcoală, fiind elev în clasa a X-a, şi regretă fapta.

Avocaţii au cerut pedeapsa minimă pentru cei trei, eventual cu suspendare, pentru lovire, şi achitarea pentru ultraj, susţinând că aceştia nu cunoşteau că Oşan este jandarm.

Pentru cel de-al patrulea inculpat, Horaţiu Cătălina, s-a cerut achitarea pentru acuzaţia de tulburare a liniştii publice.

Avocatul lui Stanciu a mai afirmat că pretenţiile civile ale jandarmului sunt exagerate, având în vedere că pentru cele 20.000 de lei pretenţii materiale şi 50.000 de lei pretenţii morale, nu s-au depus suficiente documente justificative.

Ce s-a întâmplat

În data de 7 mai 2008, jandarmul Gabriel Oşan, care filma marşul suporterilor spre stadion, înainte de meciul local de fotbal Universitatea- CFR a fost lovit de un grup de suprorteri ai lui „U” Cluj.

După vizionarea imaginilor înregistrate de cameramanii aflaţi în apropiere, s-a stabilit că Paul Adrian Stanciu l-a lovit cu o piatră din pavaj, iar Tivadar Toja şi Tudorel Florin Câmpan l-au lovit cu piciorul, după ce a căzut.

Jandarmul a fost transportat în stare gravă la spital, iar cei patru tineri au fost reţinuţi a doua zi, după imaginile filmate. Mai multe persoane care au asistat la incident, ziarişti şi suporteri, inclusiv liderul controversat al galeriei, Mircea Cenan au fost audiaţi de magistraţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite