La Clejani, tradiţia lăutarilor începe să moară

Muzica a fost singura sursă de venit pentru generaţii întregi de lăutari de pe malul drept al Neajlovului Îl cheamă Roger, e brunet şi cântă la ţambal şi acordeon. E fratele lui

Muzica a fost singura sursă de venit pentru generaţii întregi de lăutari de pe malul drept al Neajlovului

Îl cheamă Roger, e brunet şi cântă la ţambal şi acordeon. E fratele lui Ioniţă din Clejani şi ne aşteaptă la capătul satului pentru a ne fi ghid în "ţigănie". Cândva, uliţa lăutarilor răsuna în fiecare zi în acordurile de ţambal, vioară şi acordeon. Astăzi, câţiva bătrâni, schilozi, cu ochii umezi, sunt ultimii rapsozi din Clejani. Ţambalele vechi, de peste o sută de ani, pe care le-au moştenit de la bunicii lor, zac prăfuite în cotloanele umbroase ale caselor de chirpici. Aceste instrumente au făcut cândva înconjurul lumii, stârnind pasiuni şi umplând sălile de spectacol ale teatrelor din Paris, New York sau Sidney până la refuz.

Când am văzut plăcuţa de la marginea drumului, care anunţa că am ajuns în Clejani, am oprit maşina. Fix în acel loc, la intrarea în sat. Liniştea de la ţară era tulburată de ritmurile orientale care răsunau din curtea primei case de pe partea dreaptă a şoselei. Manelele au ajuns şi la Clejani, în chiar inima etnofolclorului românesc. Poveştile de viaţă de aici erau cântate şi plânse în doine şi balade şi chiar după Revoluţie, când hora din sat şi balul de la căminul cultural s-au transformat în discotecă, tot pe muzică lăutărească se dansa. Peste 500 de ani de tradiţie şi folclor românesc sunt pe cale de a se pierde pentru că astăzi o nuntă nu se mai face cu Albeşteanu, Cacurică sau Moţoi, ci cu Guţă, Salam sau Minune.

Am ajuns la casa lui Roger, unul dintre puţinii acordeonişti şi ţambalagii din Clejani care duce mai departe muzica lăutărească pe care a învăţat-o de la părinţii lui.

Peste 800 de "euroi", o nuntă cu lăutari de la Clejani

Se aşează în leagănul din curtea casei, la umbră, şi îşi pune acordeonul în spate. Denis, o mogâldeaţă de ţigănuş, cu părul lung, prins în coc de maică-sa, îşi face apariţia lângă noi. Are şi el un acordeon mai mic, rusesc, pe care se chinuie să îl ridice de jos. Roger şi Nuţi au doi copii, unul de zece ani şi altul de trei, pe care vor să îi facă lăutari. Băiatul cel mare ia deja cursuri de acordeon la Bucureşti, cursuri pentru care familia plăteşte 500 de euro pe lună.

"Nu-i las să înveţe manele", spune Roger. "Vreau să fie lăutari, să câştige bani la nunţi, aşa cum am făcut şi eu, şi bunicii lor". Roger are nunţi aproape în fiecare sâmbătă şi duminică din an. "Luăm între 500 şi 800 de euro la o nuntă. Din asta trăiesc", spune bărbatul.

Roger începe să cânte, Denis trage de burduful acordeonului cu toată puterea, în timp ce bunicul şi Nuţi bat ritmul din picior. Sunt melodii pe care nu le-am mai auzit niciodată. Părinţii lui Denis s-au cunoscut la discoteca din sat. "Era un privilegiu să te bage în seamă un lăutar care cânta la căminul cultural, îşi aminteşte Nuţi. Ne-am plăcut, am făcut nuntă mare şi acum suntem fericiţi", spune femeia. Numai din lăutărie nu poţi trăi, aşa că Roger şi-a cumpărat şi un tractor cu care mai face bani din muncile agricole şi are de gând să îşi deschidă o afacere. Un restaurant şi o pensiune turistică în Clejani. Momentan, pe locul pe care va fi ridicat restaurantul nu este decât o biată crâşmuliţă, însă planurile de viitor sunt mari...

Cacurică, ţiganul din Clejani care a dat mâna cu Johnny Deep

Am reuşit să scăpăm de gura lui Denis, care ţinea neapărat să meargă prin sat cu acordeonul după gât şi am ajuns acasă la cel mai bătrân ţambalagiu din Clejani: Dumitru Baicu, cunoscut sub numele de Cacurică. La umbra unui pom din curtea casei, bătrânul, în pielea goală, mânca nişte cartofi dintr-un castron de tablă. Atunci când ne-a văzut i s-a luminat faţa.

"Mi-a murit ţiganca mea de doi ani şi tare mă bucur atunci când cineva îmi mai calcă pragul". Nea Mitică s-a născut cu ţambalul la căpătâi. Când avea 8 ani, mergea deja prin sat cu lăutarii să cânte pe la nunţi. Este unul dintre întemeietorii primului taraf de la Clejani şi se mândreşte cu asta. Astăzi, Cacurică are 78 de ani. "Am fost în Japonia, Australia, America şi în fiecare ţară din Europa de câte două-trei ori. Am trăit frumos, am cântat cu ţambalul şi cu vocea în peste 50 de ţări, însă acum sunt singur. Nu mă plâng de nimic, decât de singurătate, spune Cacurică. Acompaniat de Roger la acordeon, cel mai bătrân dintre lăutari îşi drege vocea şi începe să plângă o baladă veche cât el:

"Şi-am zis verde mărăcine/Mai dă-mi, Doamne, nişte zile/Să trăiesc puţin şi bine... /Că nu vreau la mănăstire/Să pună pământ pe mine."

Plânge de-a dreptul. Roger se opreşte din cântat şi schimbăm vorba. Vrem să vedem poze cu Johnny Deep şi paşapoartele pline de vize multicolore şi Cacurică ni le arată. După încă un cântec, curtea lui Cacurică devine aglomerată. Nea Dinu, un alt ţambalagiu, tot trecut de 70 de ani, îşi face prezenţa cu ţambalul la gât. Tănase Gheorghe, "al lui Mincoi", vine cu vioara şi un băiat mai tânăr, cu contrabasul. Paranghelia poate să înceapă. Doine, hore şi balade reînvie uliţa lăutarilor, care nu a mai răsunat în acorduri lăutăreşti de ani buni. Masa sărăcăcioasă a lui Cacurică s-a umplut de sticle de vin, iar noi nu am mai putut evada din curte decât după câteva ceasuri. La plecare, lăutarii ne-au petrecut ca pe nuntaşi şi au rămas din nou singuri, cu instrumentele lor. Mulţi dintre lăutarii din Clejani nu mai pot răspunde cu "prezent" la apelul făcut de un acordeon sau o vioară, pentru că au plecat la Ceruri. Însă muzica lor răsună în sufletele interpreţilor, compozitorilor şi culegătorilor de folclor care au adunat tone de muzică de pe malurile Neajlovului, de la Clejani. Un sat întreg, de peste 3.500 de suflete, s-a hrănit cu muzica lăutărească. La propriu. Lăutarii nu au făcut nimic altceva în viaţa lor decât au cântat.

Primarul Marin Pârvan, fost director al căminului cultural din Clejani, spune că e neputincios. "Am instrumente cumpărate pe care le ţin de pomană închise în cămin. Nimeni nu mai este interesat de un ansamblu, de un taraf".

Poate că aşa şi este, însă nicio autoritate locală sau judeţeană nu s-a implicat în conservarea tradiţiilor din Clejani. Deloc.

Un lăutar poate câştiga 500 de euro pe lună

- Un lăutar care locuieşte în Clejani câştigă în jur de 150 de euro pe săptămână. Pentru cei care au deja un nume, cum ar fi Ioniţă şi Viorica, veniturile pot fi de câteva ori mai mari

- Bacşişul nu este specificat de lăutari, însă se poate ridica la 100 de euro de membru de formaţie

- Investiţia unei trupe de lăutari se ridică undeva la 8.00-9.000 de euro, în funcţie de cât de performante sunt instrumentele şi sonorizarea. Aceste instrumente trebuie schimbate o dată la 4-5 ani, pentru a ţine pasul cu noutăţile din domeniu

- Cheltuielile unei familii de lăutari din Clejani de patru-şase membri se ridică la 500 de euro pe lună