Ciobănaşii cu 3.000 de oi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Mehedinţi, preţul kilogramului de carne de miel tăiat, cumpărat de la ciobani, nu sare de 15 lei. Cel puţin acesta este preţul afişat de baciul Aron Tănăsoiu din comuna Livezile, cel mai

La Mehedinţi, preţul kilogramului de carne de miel tăiat, cumpărat de la ciobani, nu sare de 15 lei. Cel puţin acesta este preţul afişat de baciul Aron Tănăsoiu din comuna Livezile, cel mai renumit crescător din zona Olteniei, cu turme ce numără peste 3.000 de oi. Ciobanul susţine că, în condiţiile în care guvernul a dat o subvenţie de 35 de lei pentru fiecare oaie, el nu doreşte să jupoaie pielea de pe cumpărător.

Din cele 3.000 de ovine, Aron a adus la piaţă doar 1.000. Restul, spune el, îi va vinde mai târziu, la arabi, "că vor veni cu tirurile direct la stână să ia miei graşi şi frumoşi, unii chiar şi de 20 de kilograme!".

Locul unde îşi expune ciobanul marfa, Târgul Veterani din Drobeta Turnu-Severin, este amenajat de către autorităţile judeţene special pentru sacrificarea animalelor: apă, canalizare, asomatoare. "Trebuie să ne aliniem şi noi la ordinele Uniunii Europene, cu asomatul, cu toate! N-avem încotro, suntem ciobani europeni acum!", a spus baciul râzând.

Are angajaţi 12 ciobani

Baciul Aron Tănăsoiu are angajaţi la cele 3.000 de oi nu mai puţin de 12 ciobani, pe care susţine că îi plăteşte lunar cu 700 de lei, iar dacă sunt cuminţi şi fideli, le mai dă şi ceva oi. La o turmă aşa numeroasă, nu lipsesc 20 de măgăruşi şi toţi atâţia dulăi, cei mai mulţi din rasa ciobănesc carpatin.

Aşa am pornit în viaţă, de la 100 de oi. Baciul spune că de mic copil i-a plăcut oieritul şi că a muncit să ajungă la un astfel de nivel. "I-am slugărit lui tata la oi mai bine de opt ani de zile şi pe fiecare an primeam 12 oi. Să ştiţi că meseria nu este chiar aşa de bănoasă cum cred unii, dar nici nu mă pot plânge. Eu voi duce tradiţia mai departe şi voi lăsa averea la nepoţii mei, că am mulţi", a explicat baciul Aron.

Nepoţii baciului, "ciobani cu facultate"

Andrei şi Alin Tănăsoiu, de 5, respectiv 9 ani, sunt doi dintre nepoţii baciului care stau mai tot timpul în preajma oilor, alături de ceilalţi ciobani. Dacă Andrei a dat grădiniţa pe stână, Alin, elev în clasa a III-a, abia aşteaptă să termine orele şi să vină la oi.

Uneori, se mai şi învoieşte de la şcoală, alteori absentează. Totul, de dragul ciobăniei. Şi, chiar dacă ar fi să ajungă mai târziu la facultate, Alin spune că tot la oi se va întoarce, adică va fi un cioban cu facultate. "Ne place la oi, e aer curat, ne jucăm cu mieii, cu măgăruşii. O să merg şi la facultate, dar eu vreau să mă fac cioban.

Azi mă voi învoi de la şcoală, îmi place cartea, mai ales matematica!", a spus Alin Tănăsoiu, nepotul baciului. "Mor de dragul lor şi îmi place că vor să-mi ducă tradiţia mai departe. Nepoţii mei vor fi ciobani cu facultate. Când va împlini fiecare 18 ani, o să le fac cadou câte 300 de oi!", le-a promis baciul Aron Tănăsoiu.

>> Ne place la oi, e aer curat, ne jucăm cu mieii, cu măgăruşii. O să merg şi la facultate, dar eu vreau să mă fac cioban.
Alin Tănăsoiu, nepotul baciului

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite