Cifrele creşterii încep să se răzbune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câte ori anunţă măsuri menite să crească nivelul de trai al oamenilor, politicienii invocă drept argumente infailibile creşterea economică, înmulţirea investiţiilor şi, în

De câte ori anunţă măsuri menite să crească nivelul de trai al oamenilor, politicienii invocă drept argumente infailibile creşterea economică, înmulţirea investiţiilor şi, în general, însănătoşirea mediului de afaceri.

Plusurile de 8% în 2006, apoi de peste 6% estimate pentru 2007, evocate cu mare pompă în comunicatele statistice, au înfierbântat mesajele partidelor, care acum se înghesuie să promită, cu argumente "beton", diverse beneficii pentru potenţialii alegători.

Prea puţini observă, însă, că această "creştere economică", pur statistică, are două tăişuri: pe de-o parte, împinge prognozele în zone mult prea optimiste faţă de posibilităţile reale de a realiza performanţe, iar de cealaltă parte dă impresia - falsă! - că românilor le creşte constant puterea de cumpărare.

Prognozele optimiste au dus la o fundamentare prea subţire pentru creşterea fără precedent a pensiilor şi a altor cheltuieli bugetare, iar iluzia de creştere a puterii de cumpărare a dus la concluzia că românul "are de unde" să suporte şi scumpiri, şi rate tot mai mari la bancă.

Iată, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa, şi cifrele au cam început să se răzbune. Un prim semnal a fost dat de bancheri, care - lăsaţi să-şi relaxeze normele de creditare - au deschis baierele împrumuturilor, provocându-şi clienţii să cheltuie peste puterea lor naturală de rambursare. A urmat o depreciere a leului (şi, în oglindă, o apreciere a valutelor), cu consecinţe imediate asupra preţurilor la unele materii prime de bază, suportate la început doar de producătorii de bunuri.

Acum, scumpirea acelor materii începe să se transfere la consumatori, mai ales la alimente şi celelalte produse cu pondere mare în coşul de consum zilnic al populaţiei. Rezultatul: inflaţia începe să se încingă, antrenând din nou cercul vicios salarii-scumpiri. Creşterea salariilor înseamnă creşterea costurilor cu manopera, iar creşterea costurilor înseamnă scumpirea produsului final. Toate acestea, încurajate prin toate politicile, cu argumentul suprem al creşterii economiei!

În cealaltă "tabără", statul creşte cheltuielile bugetare, pe acelaşi considerent al majorării potenţiale a veniturilor, până la un nivel al deficitului care se apropie periculos de maximul admis României ca stat membru al UE. Şi cum au să crească veniturile bugetare?

Câteva taxe un pic mai mari acolo, o lărgire a bazei de impozitare dincolo, o schimbare în calculul TVA - hai, că se poate! Dar şi creşterea fiscalităţii înseamnă tot majorarea costurilor de producţie. Majorare care ni se va transmite tot nouă, consumatorilor, condamnaţi parcă să plătim până şi pentru că, la un moment dat, am crezut în visul frumos al creşterii economice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite