„Chuck“, tocilarul simpatic, e agent secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Chuck“, tocilarul simpatic, e agent secret
„Chuck“, tocilarul simpatic, e agent secret

În această seară, de la ora 23.45, la Pro TV începe un serial de comedie cu spioni. Elementul inedit al acestei producţii este că Chuck Bartowski, eroul principal, nu ştie arte marţiale. Singura lui armă este inteligenţa.

Chuck, interpretat de simpaticul comic Zachary Levi, este unul dintre angajaţii magazinului de electronice şi electrocasnice Buy More. Specialitatea lui este repararea oricărui tip de calculator sau telefon mobil. Deşi Chuck este mulţumit cu viaţa sa, sora lui, Ellie (Sarah Lancaster), medic rezident, este îngrijorată pentru că ştie că tânărul în vârstă de 26 de ani are mult mai mult potenţial.

În urmă cu câţiva ani, Chuck era student în ultimul an la prestigioasa universitate Stanford şi avea o iubită frumoasă, pe nume Jill. Însă prietenul lui cel mai bun, Bryce Larkin, l-a făcut să fie dat afară de la facultate şi i-a furat şi iubita, iar depanatorul de calculatoare nu poate trece peste dezamăgirea din trecut.

Chiar de ziua lui, Chuck primeşte un e-mail de la Bryce, care lucrează ca agent CIA, e-mail care conţine informaţiile strict secrete ale unui calculator de legătură între CIA şi Agenţia de Siguranţă Naţională (NSA).

Calculatorul numit Intersect este distrus, iar datele mai există doar în creierul lui, ceea ce îl transformă într-o ţintă pentru CIA şi NSA, deopotrivă. Cele două agenţii trimit spioni pentru a-l ataca pe Chuck. Sarah Walker (Yvonne Strahovski) de la CIA îl cucereşte instantaneu pe Chuck şi îl apară de John Casey (Adam Baldwin) de la NSA, care vrea să-l omoare.

Dar abilităţile unice ale lui Chuck şi inteligenţa sa îl transformă într-o persoană indispensabilă pentru agenţii. Chuck devine agent secret şi este protejat de cei doi spioni care nu se înţeleg deloc unul cu celălalt.

Amestec de comedie şi acţiune

„Chuck“ se delimitează de celelalte seriale cu spioni prin echilibrul subtil dintre scenele de acţiune şi comedia spumoasă. Magazinul de electronice Buy More este populat de personaje extrem de colorate temperamental.

Printre acestea se numără cel mai bun prieten al lui Chuck, Morgan (Joshua Gomez), un pierde-vară obsedat de jocuri pe calculator, dar care îi este complet devotat amicului lui. Pe sub nasul şefului, care preferă să meargă la pescuit decât să îşi supravegheze angajaţii, au loc turnee de jocuri video, Fight Cluburi amuzante şi, odată cu transformarea lui Chuck în agent secret, misiuni periculoase de spionaj.

Viaţa lui Chuck este bulversată, nu numai din cauza sentimentelor pentru Sarah, care încearcă să menţină o relaţie profesională cu el, dar şi pentru că nu mai poate petrece atâta timp cu sora sa şi cu Morgan. Pe măsură ce acţiunea avansează, Chuck află mai multe despre cel care l-a trădat, Bryce, dar şi despre cum s-a întâmplat ca tocmai el să primească informaţiile secrete.

Antecedente bune

Josh Schwartz, unul dintre producătorii executivi ai serialului, este cel care a mai creat seriale de succes precum „OC – Rebel în California“ şi „Gossip Girl – Intrigi la New York“. Serialul a fost nominalizat la mai multe premii, printre care People’s Choice Awards, şi a câştigat un Emmy în 2008.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite