Chirii pentru birouri cu 10‑25% mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condiţiile economice dificile se resimt şi pe piaţa office bucureşteană.

În comparaţie cu anul trecut, chiriile pe acest segment s-au diminuat cu valori cuprinse între 10% şi 25%, potrivit unui studiu lansat ieri de compania imobiliară Esop.

Cea dintâi cauză constă în diminuarea numărului de potenţiali clienţi, în contextul recesiunii economice.

„Bugetele de relocare ale companiilor s-au restrâns direct proporţional cu restrângerea profitului în aceste ­luni“, se arată în studiul citat. Atât în cazul firmelor mici şi mijlocii, cât şi în cel al companiilor medii şi mari, fondurile destinate închirierii au înregistrat o scădere medie de 25-30%.

Astfel, pentru o suprafaţă de 100-150 de metri pătraţi, majoritatea bugetelor nu depăşesc 1.800-2.000 de euro. Firmele medii caută în general spaţii situate în clădiri de clasa B sau C ori în vile, fiind dispuse să plătească, în medie, 8-12 euro pe metru pătrat. Companiile mari, pe de altă parte, preferă clădirile de clasa B şi C, închiriabile cu 10-12 euro pe metru pătrat.

Supraofertă pe toate segmentele

Cea de-a doua cauză pentru scăderea chiriilor de birouri este dată de supraoferta din piaţă, pe toate segmentele.

Spre deosebire de anii trecuţi, când ratele de neocupare se situau sub 5%, valorile înregistrate în prezent sunt considerabil mai ridicate: 8-10% pentru spaţiile de clasa A, 12-14% pentru cele de clasa B şi 25-30% pentru vile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite