Chipul torţionarului comunist
0Dacă Ute Frevert şi H.G. Haupt, coordonatori ai volumului Omul secolului XX, ar fi trăit într-un regim totalitar, suntem convinşi că ar fi inclus între figurile emblematice ale secolului trecut, alături de star, turist, consumator, funcţionar, soldat, cel puţin încă una: torţionarul.
De fapt, regimurile totalitare şi efortul lor de a re-crea omul, de a-l modela într-un supra-om sau în omul nou, au dat lumii o suită întreagă de profiluri standardizate care cu greu pot fi regăsite în sistemele politice de factură democratică sau, dacă se regăsesc, ocupă un loc periferic în respectivele societăţi. Am putea aminti aici, referindu-ne la regimul comunist din România, figura nomenclaturistului, a activistului, a propagandistului, a securistului, a navetistului şi lista poate fi completată. În prezentul demers ne-am propus să schiţăm contururile uneia din figurile cele mai sumbre ale regimului comunist, dar, totodată, şi a uneia din uneltele sale indispensabile: torţionarul.
O definiţie
Termenul este intrat relativ recent în lexicul limbii române, fiind împrumutat, conform ediţiei din 1998 a DEX, din limba franceză (tortionnaire). Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre persoana şi îndeletnicirea care este desemnată de acesta, "meseria" fiind atestată încă de documentele medievale prin termenul "călău". Călăul nu era doar persoana care aplica pedeapsa capitală, ci şi acela care supunea la "munci" (tortură) deţinuţii sau condamnaţii. Interesant de semnalat faptul că documentele medievale subliniază repulsia românilor faţă de această îndeletnicire, călăii fiind, îndeobşte, de origine străină (de altfel, potrivit ediţiei 1975 a DEX, termenul provine din limba ţigănească, în care "Kalo" înseamnă "negru"). Lucrurile par a se fi schimbat în perioada modernă şi, mai ales, contemporană, fiind atestate documentar cumplitele torturi la care erau supuşi arestaţii sub învinuiri de drept comun (vezi sintagma "bătaie ca la hoţii de cai") sau persoanele reţinute cu prilejul unor revolte sociale (cele mai oribile şi numeroase cazuri fiind înregistrate în timpul răscoalei din 1907) de către proprii co-naţionali.
Torţionarul - element indispensabil al Puterii
Odată cu intrarea în ceea ce unii autori au numit "secolul lagărelor" sau "epoca totalitarismelor", torţionarul a devenit un element indispensabil al Puterii în tot mai multe state. Odată cu creşterea importanţei social-politice a "muncii" sale, torţionarul se transformă dintr-un element marginal într-o persoană privilegiată, care inspiră groază amestecată cu respect, care se ştie indispensabilă şi care este conştientă de impunitatea sa. Elementul de diferenţiere dintre prezenţa torţionarilor în cadrul sistemelor democratice şi în cele totalitare constă tocmai în numărul acestora şi în rolul care le este atribuit. "Masificarea" torţionarilor, pentru a folosi un termen al lui Alvin Toffler, specifică epocii industriale, conjugată cu dezvoltarea accentuată a mass-media au schimbat percepţia publicului asupra acestei categorii de oameni.
Aducerea în faţa opiniei publice a cumplitelor atrocităţi săvârşite în lagărele naziste şi comuniste, în centrele de detenţie din Vietnam, America de Sud şi, mai recent, şi în alte areale geografice a ridicat o întrebare esenţială: ce îi putea face pe aceşti oameni să săvârşească astfel de atrocităţi împotriva semenilor lor? Cum se face că oameni care beneficiau de toate cuceririle civilizaţiei, făceau baie zilnic, mergeau cu tramvaiul la "slujbă", ascultau concerte simfonice la radio erau capabili de o bestialitate incredibilă? Întrebarea este cu atât mai importantă cu cât, adesea, torţionarul şi schingiuitul făceau parte din aceeaşi naţiune şi rasă, aveau aceeaşi credinţă religioasă, vorbeau aceeaşi limbă. Ca urmare, astfel de excese nu pot fi motivate (nicidecum scuzate!), precum în alte cazuri, de fanatismul religios, de ura rasială sau de xenofobie. Atunci, să fie vorba de cazuri patologice, de indivizi cu comportament deviant?
După observaţiile celor mai mulţi dintre supravieţuitorii torturilor şi ale analiştilor fenomenului, un număr foarte mic de torţionari, între 5 şi 10%, pot fi consideraţi sadici (şi deci anormali!). Aşadar explicaţiile atât de dragi studiilor psihanalitice sau psihiatrice se dovedesc în mare parte inadecvate pentru explicarea torturii în regimurile totalitare. Întrucât principiul după care au funcţionat aceste regimuri este unul nou, explicarea crimelor săvârşite în numele lor revendică introducerea unor noi concepte, unor noi abordări. Cercetătorii au constatat că, în locul unor bestii sângeroase native, adesea torţionarii se dovedeau a fi oameni amabili, taţi de familie, capabili chiar de acte de compasiune.
Se încarcă comentariile...
