China îndatorează Africa

Interesată de orice resurse naturale, economia chineză investeşte în infrastructura noilor parteneri africani, iar Beijingul nu judecă politica acestora Preşedintele Hu Jintao a colindat

Interesată de orice resurse naturale, economia chineză investeşte în infrastructura noilor parteneri africani, iar Beijingul nu judecă politica acestora

Preşedintele Hu Jintao a colindat statele africane cu trei miliarde de dolari de împrumutat. Aranjamentele din Sudan arată limitele politicii de non-interferenţă a Chinei.

Liderii africani au văzut cum, în deceniul trecut, interesul politic şi investiţional al foştilor colonizatori europeni s-a mutat spre Europa de Est. Şi au căutat diversificarea relaţiilor internaţionale. La fel, amintirea preşedintelui Clinton a fost lăsată intactă de absenţa oricărei descinderi în Africa a preşedintelui Bush. Soluţia insistent arătată a fost aceeaşi.

La 15 ani după începerea ofensivei diplomatice în Africa, Beijingul gestiona, în noiembrie 2006, un simultan cu 48 de lideri africani invitaţi la grandiosul Forum China-Africa. Iar reuniunea din mai a Băncii Africane pentru Dezvoltare va avea loc la… Shanghai. Investiţiile directe ale statului chinez în statele africane s-a multiplicat cu o sută într-un deceniu - în 2003 ajunseseră la 107 milioane de dolari. OECD mai raporta atunci că peste 700 de companii chinezeşti deţin un stoc de acţiuni în valoare de 6,5 miliarde de dolari în diferite investiţii africane - de la o linie ferată în Nigeria la o reţea de telefonie în Ghana rurală.

Summitul sino-african din noiembrie a anunţat ajutoare de încă un miliard de dolari până în 2009.Plus un fond comun de investiţii pentru dezvoltare de cinci miliarde de dolari, anularea datoriilor celor mai sărace state africane faţă de statul chinez şi tarife zero pentru încă două sute de produse exportate în China de aceste ţări. Dar şi pregătirea a 15.000 de specialişti africani, 4.000 de burse universitare pe an, trimiterea a 100 de experţi agricoli chinezi şi ridicarea a 30 de spitale şi a 100 de şcoli rurale.

Hu Jintao a trecut prin Africa de cinci ori ca membru al Politburo şi de trei ori de când a fost uns preşedinte al Chinei. În prezentul turneu de 12 zile prin opt state africane, alese cât mai diferit, Hu a împărţit noi ajutoare şi investiţii. Anul acesta, China va acorda Africii împrumuturi de trei ori mai mari decât Banca Mondială.

Partenerul chinez

Nu e niciun mister că Eximbank-ul Chinei foloseşte împrumuturile pentru a securiza mari contracte pe care companiile chinezeşti le desfăşoară în străinătate.

Nigeria şi Angola au concesionat Chinei întinse câmpuri petrolifere în schimbul unor investiţii de mai multe miliarde în infrastructura locală.

Mulţi şefi de state africane au devenit fani ai "modelului chinez": creştere economică rapidă în condiţiile nereprezentativităţii liderilor şi a unor acuzaţii de corupţie la vârfuri - incidente sau cronice, de altfel, şi la nivelurile înalte ale statelor democratice & economiilor liberale.

"De la capitalism la colonialism"

Schimburile dintre China şi Africa au explodat, de la trei miliarde de dolari, în 1995, la 40 de miliarde, în 2005. Beijingul estimează 100 de miliarde în 2010. În rest, structura acestor schimburi este aceeaşi cu a "partenerilor tradiţionali" ai africanilor: petrol şi minerale contra bunuri manufacturate. Până de curând, doar Africa de Sud - ea însăşi o putere emergentă - a vorbit împotriva acestui nou "colonialism". Şi liderul opoziţiei din Zambia a vorbit, dar avertismentul Chinei că îşi va retrage investiţiile a contribuit la eşecul său electoral; Hu Jintao a promis acum la Lusaka investiţii de 800 milioane de dolari pentru crearea a 60.000 de locuri de muncă în regiunea cupriferă a ţării. În timp ce localnicii critică companiile chinezeşti pentru preferinţa muncitorilor chinezi şi condiţiile proaste de muncă pentru localnici, FMI avertizează că împrumuturile lesne acordate de China zădărnicesc planurile occidentale de uşurare a datoriilor africane debilitante.

Liderii africani au însă o mare satisfacţie: chinezii nu leagă împrumuturile sau ajutoarele de respectarea drepturilor omului, a democraţiei ori bunei guvernanţe, cum insistă foştii parteneri europeni şi americani. Abia de curând, China a început să completeze politica de noninterferenţă cu presiuni tip "soft power" - iar asta numai când situaţia ameninţă un statu-quo care îi asigură materiile prime şi pieţele necesare. După ce iniţial s-a opus în Consiliul de Securitate, Hu Jintao a cerut la Khartoum admiterea trupelor ONU în regiunea Darfour, unde au fost masacraţi sau mor cu zile sute de mii de sudanezi - dar l-a împrumutat pe Omar al-Bashir cu 100 milioane de dolari pentru un nou palat prezidenţial.

China nu se amestecă în afacerile interne ale altor ţări
Hu Jintao