China şi SUA vor fi cel mai rău bombardate de asteroizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simulările făcute cu ajutorul unui sofisticat program realizat de cercetătorii de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, prevăd un viitor sumbru pentru locuitorii din China şi

Simulările făcute cu ajutorul unui sofisticat program realizat de cercetătorii de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, prevăd un viitor sumbru pentru locuitorii din China şi Statele Unite în cazul în care o ploaie de asteroizi va ajunge să lovească Pământul. În aceste zone vor fi cele mai numeroase victime, în primul rând din cauza densităţii populaţiei, dar şi din cauza axei înclinate a Pământului, care va face ca asteroizii să cadă mai ales în emisfera nordică. Coastele Pacificului din zona de est a Asiei vor fi spulberate de sute de tsunami, dar dezastrul provocat de ape nu se va putea compara cu cel care se va înregistra în zonele ce vor fi lovite direct. Oamenii de ştiinţă s-au străduit să ia în considerare totul: loviturile directe, valurile uriaşe, cutremurele şi praful care va acoperi cerul pe întreaga planetă. Cercetătorii estimează că o bună parte a populaţiei va scăpa ascunzându-se în subteranele oraşelor (metrouri, canalizări sau chiar oraşe construite sub pământ) sau în peşteri şi grote naturale. Estimările prevăd totuşi că, în cel mai bun caz, doar o treime din omenire va supravieţui. Pentru aceste calcule s-a presupus că Pământul va fi lovit de asteroizi cu diametre cuprinse între 100 şi 500 de metri, care vor "lovi" Pământul cu o viteză medie de 20.000 de kilometri pe oră. Pentru aceste estimări s-au folosit datele adunate de-a lungul timpului de astronauţi, care spun că un asteroid mai mare de 500 de metri ar putea să lovească Terra o dată la 10.000 de ani.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite