Chavez plăteşte avocaţi americani pentru naţionalizarea gazului din Bolivia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Caracas foloseşte banii companiei petroliere de stat pentru a achita nota echipei de avocaţi americani care asistă Bolivia în procesele intentate de puternicele companii de

Liderul de la Caracas foloseşte banii companiei petroliere de stat pentru a achita nota echipei de avocaţi americani care asistă Bolivia în procesele intentate de puternicele companii de energie străine pe care preşedintele Evo Morales le-a lăsat fără valoroase concesiuni.

Compania petrolieră a statului venezuelean a angajat o echipă de avocaţi din Statele Unite să ajute compania similară a statului bolivian în confruntarea juridică pe care o are cu multinaţionalele de energie prezente în ţară - transmite cotidianul britanic "The Guardian". Ajutorul este văzut ca încă o asigurare pe care şi-o ia Hugo Chavez că preşedintele Evo Morales va reuşi să impună şi în Bolivia agenda sa regională de stânga. Venezuela a folosit aceeaşi echipă de avocaţi newyorkezi în 1976, când a tratat cu multinaţionalele propria naţionalizare a bogatului sector energetic. Anul trecut, trupele boliviene au ocupat câmpurile gazifere cerând redevenţe mai mari companiilor concesionare - între care braziliana Petrobras, spaniolo-argentiniana Repsol sau franceza Total. Analiştii cred că decizia preşedintelui stângist va afecta investiţiile străine necesare industriei energetice din săraca Bolivie, dar Hugo Chavez a anunţat deja investiţii de peste 500 milioane de dolari în exploatarea zăcămintelor de gaze boliviene, cele mai bogate din America de Sud. Revoluţionarul bolivarian a oferit ajutoare şi armatei boliviene şi a avertizat că va interveni dacă aliatul său din La Paz este vizat de vreo lovitură de stat. Deocamdată indigenul Evo Morales este ameninţat de opoziţie, cu separarea Estului relativ înstărit de Vestul montan, fief al preşedintelui.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite