Iile de Cezieni au ajuns până la Bruxelles, Paris, Luxemburg şi Strasbourg

Dacă românii nu se prea dau în vânt după broderiile oltencelor, străinii nu înţeleg cum asemenea valori se comercializează cu doar câteva sute de euro. Câteva zeci de femei din satul

Dacă românii nu se prea dau în vânt după broderiile oltencelor, străinii nu înţeleg cum asemenea valori se comercializează cu doar câteva sute de euro.

Câteva zeci de femei din satul Cezieni reuşesc să ducă mai departe tradiţia de sute de ani a locului. Nu o fac din obligaţie sau din interes material, ci doar din dragoste.

Pentru ii şi cusutul lor. Pasiunea lor a fost de multe ori răsplătită până acum, dar mai puţin de români şi mult mai mult de străini. Broderiile fine, cusute iarna la gura sobei, au trecut de mult graniţa, încântându-le pe europence.

Dacă acestea din urmă nu se dau înapoi de la a scoate câteva sute de euro din buzunar, româncele abia dacă se îndură să plătească un milion de lei vechi pentru o versiune modernă a unei ii, mult mai simplă şi stilizată. Nu de mult, tradiţia a fost reinviată, iar în fiecare an, de "Sărbătoarea Iilor" cele mai frumoase cămăşi sunt premiate.

Am ajuns la Cezieni pe la mijlocul unei zile friguroase de noiembrie. Gerul îi băgase pe săteni în case, lăsând uliţele şi curţile pustii. Doar lătratul câinelui, neliniştit de prezenţa unor străini, îi mai scotea pe la poartă.
La Maria Grigorie am făcut primul popas, căci a fost şi prima care a ieşit la poartă, să vadă ce se întâmplă pe uliţă. Nu s-a arătat prea mirată când i-am spus că vrem să-i vedem iile, dar ne-a avertizat: "O să dureze"! Şi a avut dreptate, căci a început să scoată de la naftalină, de pe umeraşe, câteva zeci de ii, care mai de care mai arătoasă.

"La asta am lucrat toată iarna, dar a fost premiată acum trei ani", ne spune tanti Maria, indicându-ne o ie la care, se pare, că ţinea ea cel mai mult şi îşi pune o a doua pereche de ochelari, ca să ne poată explica ce şi cum. "Se coase pe materialul gata-croit", ne explică ea, arătându-ne şi mâneca necusută a unei cămăşi, pe care o aruncase undeva pe pat înainte să venim noi.

Fiecare musculiţă (n.r.- cruciuliţa cusută pe pânză) îşi avea locul ei, creând forma finală, care părea un desen pe foaie milimetrică. "Nu vă este greu să mai faceţi asta?", o întreb eu, încercând astfel, timid ce-i drept, să aflu câţi ani are. "Nu mai e la fel ca la 11 ani.

Dar şi la 59 îmi place să fac asta. Ochii nu mă prea mai ajută", spune ea, cerându-şi astfel scuze pentru cele două perechi de ochelari pe care le folosea în acelaşi timp. Şi începe să scoată. Ii pe care le făcuse când era copilă, şi pentru care fusese chiar şi muştruluită de ai ei, până să iasă "ca la carte". "Am vreo 30, cred. Toate făcute de mine şi muncite multe ierni", se mândrea ea, amintindu-şi că, "pe vremea ei", iile se făceau cadou soacrei, la nuntă.

Tradiţiile au fost puse în cui, iar iile pe umeraş

"Erau tot felul de tradiţii", îşi aminteşte şi Nedelea Elena, care nici nu mai ştie câte ii a cusut până acum, la cei 66 de ani pe care îi are. "Fata care se prindea pentru prima dată în horă, prima marţe după Paşte, trebuia să poarte neapărat cămaşa cusută de ea.

Cu cât era mai frumoasă, cu atât se uita la ea băiatul cel mai bogat al satului, şi-o lua de nevastă!", ne-a povestit ea, începând să ne arate iile, ţinute toate la loc de cinste. "Le mai scot din când în când să le spăl, am mai şi vândut.

Anul trecut am cusut chiar la comandă o cămaşă, dar nu se plăteşte munca asta, am primit doar două milioane", ne spune ea, amintindu-şi că a lucrat la cămaşa cu pricina aproape şase luni. "Mi-a fost drag să cos, dar nu pentru bani, că munca asta nu este plătită". La fel zice şi Florica Stănescu, care şi-a adus aminte, uitându-se la una din "fetele" ei cum a învăţat să coasă pe dos.

"Totul se lucrează pe dos, iar cusătura apare pe faţă. Iese frumoasă rău, dar e greu de făcut. Mai mult de una pe iarnă nu pot face", ne spune ea, oftând în acelaşi timp că, dispărând tradiţia, au dispărut şi materialele necesare.

Colecţie personală de peste 100 de ii "made in Cezieni"

Cu câţiva zeci de ani în urmă, lumea din sat, de la copii la bătrâni, se purta în astfel de straie. "Făceam cămăşi pentru lucru, pe care le purtam noi, femeile. Cele mai în vârstă le poartă şi acum. Iile pe care le purtau bătrânele erau cusute cu aţă închisă la culoare, de regulă neagră, iar fetele tinere purtau viu colorate", ne spuse şi Elena Pârgulescu, pe care am găsit-o lângă nepoata ei de 11 ani.

"Este elevă la Şcoala Populară de Artă şi Meserii, de aici din sat", ne arată ea spre o fetiţă blondă, cu părul lung, şi ea tot cu lucrul în poală. "Când m-a învăţat mămica să cos pe dos, am luat şi două palme, că greşisem", îşi aduse ea aminte. Cusutul iilor era pe vremea aceea mai mult decât un hobby. Era un stil de viaţă al femeii. "Lucrez de la 11 ani, de când sunt copilă.

Am făcut o dată o cămaşă, pe care am crezut că n-o mai termin. Muscă pe muscă, muncă multă rău", îşi aminteşte şi Maria Drăghici, care la 78 de ani este în acest moment cea mai în vârstă cusătoreasă din sat. Am găsit-o lângă sobă, la căldură, lângă fata ei, Iuliana, şi nepoata, Florentina, care la 11 ani este şi ea elevă a Şcolii Populare de Artă, tot la secţia de cusut, ţesut a Olgăi Filip.

Şi ea are o experienţă grea în spate, pe care a căpătat-o, cum îi place ei să spună, mai la bătrâneţe, când s-a întors în sat. A stat la oraş, la bloc, mai bine de 20 de ani, dar greutăţile vieţii şi dorul de acasă au făcut-o să se întoarcă. "E de datoria noastră să reînviem tradiţiile", ne spune profesoara, începând să scoată zeci de ii, din geamantanele cu care abia se întorsese de la Craiova, de la o expoziţie.

"Iile astea sunt colecţia mea personală. Cred că sunt peste 100. Dar au ajuns, împreună cu alte câteva pe care le-aţi văzut deja în sat, departe, prin străinătate… La Bruxelles am fost anul trecut în iunie. Tot anul trecut am fost şi la Paris, Strasbourg şi Nurberg", ne-a povestit Olga Filip, amintindu-şi că la Bruxelles, spre exemplu, femeile nu înţelegeau de ce sunt atât de ieftine.

"La Bruxelles am vândut 20 de ii, în patru zile"

"Au fost apreciate foarte mult şi nici la bani nu se dădeau înapoi, din contră. Numai la Bruxelles ştiu că am vândut aproape 20 de ii, în patru sau cinci zile. Dacă în România nu am reuşit să luăm mai mult de şapte milioane pe una, acolo ni s-a oferit chiar 1.000 de euro pe un costum, dar nu l-am putut vinde. În rest, am dam dat ii cu 250 de euro, şi chiar 500 de euro, cea mai scumpă", arătându-ne o cămaşă, cusută cu fir maro şi auriu, pentru care i s-a oferit, aici în România, maximum 8 milioane de lei vechi.

"Am cerut pe ea zece milioane de lei, dar nu mi-a dat. Mai ieftin n-o dau fie ce-o fi, pentru că am lucrat opt luni la ea", ne spune Olga, neputând să ne răspundă la care dintre iile din colecţia ei personală ţine cel mai mult. Nici mama ei, tanti Elisabeta Voiculescu, n-a putut să ne răspundă la aceeaşi întrebare.

Nu le mai ştie numărul tuturor pe care le-a făcut până la 73 de ani, dar ştie că doar într-un singur an a cusut nu mai puţin de patru cămăşi bărbăteşti. "De la trei ani nu am mamă, iar de la cinci ani, nici tată. Dormeam pe prag, ca să mă trezesc devreme. Când am cusut prima cămaşă aveam şapte ani, şi de frică să nu greşesc şi să mă bată fratele meu, coseam cu acul pe dindos", îşi aminteşte Elisabeta de o tehnică de cusut, care nu prea mai este folosită acum.

"Sărbătoarea iilor" readună în iulie toţi fiii satului

În luna iulie, în fiecare an în preajma Sfântului Ilie se organizează în Cezieni "Sărbătoarea iilor". "E ziua comunei, când se reîntorc toţi fiii satului şi se acordă premii pentru cele mai frumoase cămăşi cusute în acel an", ne povesteşte Olga Filip. La această sărbătoare concurează în fiecare an aproximativ 20 de sătence, ale căror cămăşi sunt premiate de un juriu.

"Anul acesta am avut invitat special pe fiica Principesei Brâncoveanu, care a venit împreună cu nepoatele sale", spune profesoara de la Şcoala Populară de Artă. Cu ocazia Sărbătorii iilor, se premiază atât cele mai frumoase ii făcute în acel an, cât şi obiectele vestimentare vechi, din colecţiile personale ale sătenilor.

CEZIENI ÎN CIFRE

Comuna Cezieni este situată în partea de sud-vest a judeţului Olt în Câmpia Romanaţilor, la o distanţă de 45 km de municipiul Slatina şi la 10 km de municipiul Caracal;
Comuna numără în total 2.358 de locuitori
Comuna se întinde pe o suprafaţă totală de aproximativ 3.300 de hectare, din care peste 2.600 ha, teren arabil
Majoritatea locuitorilor trăiesc din agricultură