Cetateni straini se declara parinti ai copiilor romani
0Adoptiile internationale continua cu succes in Romania, unde autoritatile au descoperit o noua metoda de scoatere a copiilor din tara. Cetatenii straini care vor sa adopte copii romani isi asuma
Adoptiile internationale continua cu succes in Romania, unde autoritatile au descoperit o noua metoda de scoatere a copiilor din tara. Cetatenii straini care vor sa adopte copii romani isi asuma paternitatea acestora, devenind astfel indreptatiti la cresterea si educarea micutilor, care sunt luati in sanul "familiei". Mecanismul a fost catalogat drept cel putin ciudat de premierul Adrian Nastase, prezent, sambata, la Mangalia. Procedeul de recunoastere a paternitatii este folosit cu succes in unele judete ale tarii pe care primul-ministru a refuzat sa le nominalizeze, spunand ca situatia este deocamdata "in cercetare". "Aceasta este o noua metoda de eludare a legii, inventata, banuiesc, tot de romani. Mi-e greu sa cred ca gradul acesta de inventivitate l-ar putea avea un american sau un neamt", a facut haz de necaz Adrian Nastase.