Cerem şoferilor să nu plece la drum până nu sună la dispecerat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandamentul Central de Iarnă din Ministerul Transporturilor are, de fapt, patru birouri cu patru subcomandamente - pentru traficul naval, aerian, drumuri naţionale şi feroviar. Deşi într-o

Comandamentul Central de Iarnă din Ministerul Transporturilor are, de fapt, patru birouri cu patru subcomandamente - pentru traficul naval, aerian, drumuri naţionale şi feroviar. Deşi într-o organizare mai veche exista un secretar de stat răspunzător cu coordonarea tuturor, acum toate datele le centralizează - benevol - cei de la drumuri. Când sunt situaţii deosebite, şefia comandamentului e preluată de ministrul transporturilor. Despre modul cum gestionăm iarna şi dacă nu cumva iarna ne gestionează pe noi, am discutat cu Adrian David, şeful dispeceratului din cadrul Administraţiei Drumurilor Naţionale:
- Care e situaţia din teren în momentul de faţă?
- Dacă vorbim de drumuri, în momentul de faţă avem o porţiune de drum, pe DN 67C, între Novaci şi Rânca, unde se circulă cu greutate, pe jumătate de cale. Se lucrează în continuare la lărgirea drumului, deoarece zăpada e în zonă cam de 1 metru. Drumul face legătura spre Rânca, o staţiune, şi ne aşteptăm să fie aglomerat în weekend. Asta e singura problemă în momentul de faţă. În zonele montane mai sunt sectoare cu zăpadă de 1 - 3 cm - ce rămâne sub lamă -, dar nu avem semnalizate zone cu polei. Am avut viscol în Moldova - Suceava, Bacău, Iaşi, Neamţ - , vântul a bătut cu putere, dar fără blocarea drumurilor. Nici zăpada n-a fost mare.
N-au fost probleme nici pe calea ferată - poate mici întârzieri -, nici aeroporturi închise. Vineri dimineaţă au fost închise Portul Midia şi Portul fluvial Constanţa-Sud, dar după-amiază s-au redeschis, rămânând închise doar Bara şi Canalul Sulina.
- Ce recomandări aveţi pentru automobilişti?
- În primul rând, recomandăm conducătorilor auto să nu plece la drum până nu sună la dispecerat, la telefoanele: 318.66.09, 318.66.31, 315.75.66 sau 9360. Poate le dăm o rută mai bună. Apoi, le recomandăm să aibă cauciucuri de iarnă, lanţuri şi să adapteze viteza la condiţiile existente de drum. N-am avut evenimente rutiere mai grave din pricina iernii, deşi ieşiri în decor au mai fost. Primim câteva sute de apeluri zilnic, putem fi apelaţi la orice oră. Apelurile şoferilor ne ajută şi să ne dăm seama unde sunt probleme.
- De ce forţe dispuneţi pentru gestionarea iernii?
- Acest weekend se anunţă foarte geros, cu temperaturi între - 10 şi - 20 grade C, cu intensificări ale vântului, dar fără precipitaţii.
Acţionăm în momentul de faţă cu 1500 de utilaje; cu totul, avem în dotare 2400 de utilaje, dar pentru că nu în toate zonele sunt probleme concomitent, ne descurcăm în general cu mai puţine.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite