Cercetarea universitara sta bine in campionatul intern si foarte prost in campionatul extern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici o universitate din Romania nu se afla intre primele 500 din lume

In deschiderea celei de-a saptea editii a Conferintei Nationale a Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, ministrul Educatiei a vorbit despre subfinantare. Romania aloca doar 0,21% din PIB activitatilor de cercetare si dezvoltare. Apoi s-a plans ca nici o universitate romaneasca nu se afla intre primele 500 astfel de institutii din lume. "Incepand cu acest an, Agentia de Asigurare a Calitatii va compara nu numai institutiile, ci si programele pe care acestea le ofera. Pe baza clasamentelor intocmite de agentie, se va produce o alocare diferentiata a fondurilor catre universitati", a spus ministrul. Miclea a atins si chestiunea simplificarii, in viitorul apropiat, a titlurilor academice, militand pentru o ierarhie mai simpla: asistent, conferentiar, profesor. MEC urmareste, de asemenea, si redefinirea normelor didactice, astfel incat cei care au potential de cercetare sa faca mai multa cercetare. "Nu trebuie sa mai finantam universitatile publice, doar pentru ca sunt publice. In plus, trebuie sa diferentiem clar tipurile de finantare: finantarea de baza, menita sa acopere nevoi de baza, si finantarea complementara, care se aloca numai pe criterii de calitate si de performanta stiintifica. Iar finantarea diferentiata are menirea si de a stimula relatia dintre universitati si mediul economic, pe ideea ca "atragi un dolar de la mediul economic, iti dam un dolar de la minister"", a mai precizat Miclea. Alocutiunea ministrului a starnit, in pauza de cafea, ingrijorare si discutii soptite. "La noi e dezastru", se confesa un participant la conferinta unui coleg de "suferinta". "La voi cum e?" Raspunsul a sosit imediat, pe acelasi ton resemnat: "Si la noi e la fel". Momentul-cheie al conferintei l-a constituit, insa, prezentarea rezultatelor cercetarii stiintifice din universitati. Astfel, in perioada 1995-2005, Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS) a evaluat peste 21.000 de propuneri de proiecte de cercetare. Sumele acordate de la bugetul de stat pentru finantarea granturilor au evoluat de la 951 de mii de euro in 1995 la 8.889 de mii de euro in 2005. Aceasta in conditiile in care CNCSIS gestioneaza anual aproximativ 8% din bugetul national pentru cercetarea stiintifica. La nivelul actual al PIB, asta inseamna aproximativ 300 de miliarde, din 5300 de miliarde de lei alocati cercetarii. Conform datelor adunate de CNCSIS in "Cartea Alba a Cercetarii Stiintifice din Universitatile Romanesti" (unde sunt prezentate sintetic 71 de universitati romanesti), avem 31.043 de cadre didactice, 434 de cercetatori, 4230 de doctoranzi cu frecventa si 33.494 de doctoranzi fara frecventa. Mai multe amanunte despre raportul CNCSIS veti gasi in pagina de invatamant din ziarul de marti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite